Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

sâmbătă, 5 martie 2011

În negura îndepărtării..

                                                                      

Eu, în negura îndepărtării,femeia ochilor tăi,
Rămasă singură aici, la capatul lumii,
Voi implora mereu zorii, chiar şi norii
Cu căldura sufletului meu, să poţi primi

În sufletul tău,fiecare dimineaţă-n dar.
Ca să te primenească acolo, la capătul lumii.
Iar darul meu de ţi se va părea,prea  puţin
Să ştii iubitul meu…ca nu-mi este uşor,

Să dau mereu dimineţilor,culoarea ochilor mei.
Şi să împrumut de fiecare dată,de la pietre mereu…
Din cand în cand putere, ca să-mi pot trai aici
Fără de tine,iubirea din sufletul meu…

Şi care o simt atat de aproape, cu fiecare noapte
Cu fiecare zi care trece, dar trece greu fără de tine,
Gandurile mele zburdă  la tine neîncetat,
Acolo unde eşti, şi sper mereu sa-ţi fie bine!.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu