Cum?!!

Cum să-mi împiedic sufletul însingurat
Să nu-l ajungă pe-al tău cutremurat ?
Cum să-l înalţ mereu, deasupra ta,
Spre alte lucruri, alte culmi, altundeva ?

O!... Cat de mult, aş vrea să-l pot aduna,
Langă ceva pierdut în umbra ta!
Într-un ungher al sufletului,uitat de mult,
Tăcut, strain, nefremătand,în noaptea grea,

Ce nu se-ndepărtează nici atunci cand,
Adancurile-ţi lunecă departe, unduind.
Şi tot ceea ce ne-nfioară, pe tine, pe mine,
În mare taină, grabnic ne-mpresoară,

Aşa cum numai un arcuş, din două strune...
Numai el poate, doar un sunet scoate.
Pe ce vioară oare, suntem înstrunaţi ?
Şi ce artist ne ţine strans în mana lui,

De ne-a lăstat pană acum, să unduim
Doar după pofta inimii...  şi-a lui!!!

Poate că Dumnezeu a vrut să fie aşa…
Să ne purtăm mereu în suflete iubirea..

Şi pe oriunde-om merge, şi-om umbla,
Să ne cântăm toată viaţa mereu iubirea.
Şi întotdeauna să ne amintim de ea...
Pentru că ce-a fost, nu vom mai avea!

Pictez....

                                                                          

Tarziu în seara singurătăţii mele, pictez cu ochii minţii un frumos tablou în sufletul tău…sau măcar încerc să pictez, aproape în linişte, mici cărări spre inima ta.

Cu puţinele resurse care mi-au mai rămas mă  prind în acest joc,

si-i ating abia simţit tăcerea, încerc cu toată forţa sufletului meu să regăsesc  în celălalt emoţia de un nou început.

Poate ca nu este decat rătăcirea ce-o caut de-o vreme încoace...

În fiecare lucruşor pe care-l zăresc nu este decat iubire, e lumea de azi şi de maine. E primăvară iar! Intră şi tu în ea.

Caută cu privirea ta, priveşte clar în ochii mei şi încearcă dacă poţi, să te oglindeşti în ei...Chiar dacă uneori nu recunoaştem, de cele mai multe ori cu fiecare gest, sau atitudine... căutăm iubirea.

Căutăm mereu motive să o sărbătorim, şi să arătăm neîncetat celuilalt că ne pasă... că vrem să ne legăm unul de altul. Încet, încet... să ne prindem în acest joc al vieţii şi să ne dorim ca iubirea să ne învaluie tot timpul şi împreună cu ea să putem zbura spre zări nemărginite.

În fiecare zi este bine să spunem cuiva sau, sufletului pereche...dacă Dumnezeu vrea să-l întalnim, "te iubesc", căutand atingerea privirilor... pe care atat de mult ni le-am dorit în nopţile cu lună plină a singurătăţii, din odaia casei noastre.
Hai ca împreună să încercăm să alungăm stresul zilnic, schimbările neanunţate, şi să încercăm, atat cat de stă în putere să dăm frau liber sentimentelor, speranţelor ce ne animă aidoma albinuţelor care încep să se îndrepte cu bucurie, spre locul de unde unde îşi pot culege dulceaţa aceea atat de dătătoare de minuni, şi asta doar pentru că au simţit primăvara în sufletul lorşi vor să se bucure de fiecare rază de soare care le ating.

Să nu anulăm "un început" de poveste cu o întalnire doar de dragul întalnirilor, doar de dorinţa aceea interioară, de a ne convinge că ceea ce vedem acum în faţa noastră, se regăseşte cu adevărat şi dincolo de acest monitor trist şi rece. Frumuseţea unui om nu constă nici in casele sau vilele pe care le are, nici in conturile din bancă, ci în sufletul lui, pe care dacă nu reuşesti să-l atingi, nu vei şti să faci o evaluare adevărată. Să încercăm să ne dorim această întalnire, pentru simplul motiv, dar nu tocmai de neglijat, că am dorit să vedem acea persoană, pentru că doar discutand cu ea/el, a reuşit prin exprimare şi nu numai, să trezească în noi acei fiori numai de suflet percepuţi şi odată cu ei, dorinţa de întalnire pentru a o putea atinge,să simţi cum îi poţi percepe vibraţia împreunării mainilor voastre, şi să procedăm numai în consecinţă de cauză luand cu încredere în propriile forţe, lucrurile aşa cum vin.

Să încercăm să trăim cu adevărat sentimente nobile de iubire, dacă inima ne-a spus ‘’ Da ‘’ , pentru că toate acestea ne-au fost date spre a le folosi de la bunul Dumnezeu. Să încercăm în măsura în care putem şi vrem să nu rănim pe nimeni încercand să-l cunoaştem mai mult decat ne permite, sau mai pe întelesul tuturor, să nu forţăm nota mai mult decat este cazul, pentru că nu vom face altceva decat să ne umplem pe noi de ridicol, iar pe celalalt de amărăciune, ştiind exact că, în viaţă…cu mana cu care întindem, cu aceea primim înapoi. Să încercăm să nu intrăm pe cat posibil, niciodată cu bocancii în sufletul nimănui, pentru că…într-o zi vom simţi şi noi la fel, pe pielea noastră cum este să te simţi rănit în suflet. Să spunem că ne putem permite uneori, sa ne batem joc de tot şi de toate, dar niciodată să nu ne batem joc de sentimentele altora. Este durerea cea mai mare pe care cineva ţi-o poate provoca în suflet şi nimic pe lumea asta nu doare mai tare decat cuvantul. Cu el impregnat in sufletul nostru ca o pecete, mergem mai departe şi nimeni şi nimic nu-l va mai putea şterge de acolo. Ce ne costă să încercăm să fim mai buni, mai înţelegători şi să acordam celorlalţi circumstanţe atenuante ?! Nimic, decat bunăvoinţa noastră.

Dragostea şi numai dragostea îi face pe oameni să se simtă egali.

Noaptea asta

                                                                    

Noaptea-i rece şi nu pot deloc s-adorm,
Fiori de dor în suflet, încet mi se răstorn
Râuri de lacrimi îmi curg uşor din ochi,
Cu gândul că poate-ai să te-ntorci!

Sunt tristă fără tine , nu pot nici să zâmbesc
Şiind cât te iubesc şi ce mult te doresc.
La capatul lumii aş merge dac-aş şti,
Că într-o zi te vei intoarce ...că poate vei veni!

Iubirea ce ţi-o port, e numai pentru tine!
Şi se tot adună-n suflet ,tu nu eşti langă mine.
Încerc din răsputeri s-o ţin cat mai aproape...
Cu gandul că-ntr-o zi ,îmi vei bate iar la poartă!

Poate-ai să te-ntorci, nu  pentru că mă ştii,

Ci pentru că voi fi trezit în tine, noian de amintiri.

Ce numai ele, pot lega două inimi de-odată,

Şi să le-mpreuneze mai mult ca niciodată.

In ceaţa însingurării

                                                  

În ceaţa-nsingurării din sufletele noastre ,
În doruri nespuse , pierdute-n depărtare...
Am regăsit speranţa iubirii amăgitoare,
Zbătandu-se în pieptu-ţi lovit de nepăsare.

Ca floarea smulsă de-a vantului aripă ,
Ca norii risipiţi în zările adanci şi reci...

Iubirea ta... astăzi, din lanţuri se ridică
Dorind cu disperare, noi patimi ca şi ieri.

Zadarnic amintirea încercă să deştepte
Dorinţe adormite în umbra nerăbdării,
Când într-o zi, tu-ţi vei dori să mă aştepti ...
Atunci eu fi-voi, strajer la poarta nepăsării .

Despărţire

                                                                               

Acum, când păşesc prin iarna plină de ceaţă

Strivind în stăfundu-mi un geamăt surd,

Câteva lacrimi mi se preling, încet pe faţă

Ca să-mi spele cu ele, sărutul tău prefăcut.

E pentru ultima dată, cand voarba ta doare!

Minciuna ta-i tristă acum, şi abia şoptit...

Încerci să mă strigi, în glas cu mirare,

De parcă nu-ţi vine a crede, că totul s-a sfarşit!

Multe reproşuri, şi-atâtea cuvinte-nşelătoare.
Dar poate că dintre noi... doar unul a iubit!

Privirea-mi este goală, a ta încă mai doare…

Şi toate parcă-s degeaba, în amurgul cernit.

În iarna ceţoasă, vei plange-n tine o vreme,

Cu aspre reproşuri, poate mă vei învrednici.

Şopti-vei alinturi, din toate trăirile foste...

Şi-n brăţele celeilalte, repede vei fugi.

Pentru tine, voi rămâne doar amintire,
Iar tu pentru mine, vei fi fost doar trecut.
Vom întoarce-amândoi o altă filă a vieţii,
Şi nicând nu ne vom mai privi ca la-nceput.

Îmi vor curge poate, câteva lacrimi pe faţă,
Ce-mi vor spăla buzele de dulcele-ţi sărut...
Şi-aşa voi uita, c-ai fost candva,iubirea mea,
Şi-odată, ţi-am dăruit trupul şi inima mea!

E timpul pentru ramas bun!

                                                                            

Tot ce am crezut că e frumos şi e iubire,

N-a fost decat minciună şi amăgire.
Şi este prea târziu acum,chiar de-aş vrea

Să încerc să şterg totul, doar cu lacrima!

Visele au murit înainte de-a se naşte,

Iar fericirea mult visată,s-a stins şi ea!
Şi mai sunt unii pe astă lume…nedreaptă,

Ce mai cred, că dragostea poate învinge !

Pasăre frumoasă , dacă ai vrut să pleci ,

Sau poate-ai vrut din nou să zbori....
Să cauţi fericirea dincolo, de ai mei nori...
Şi dacă libertatea, tu ai vrut s-o ai…

Nu era nevoie ca pentru toate-acestea

Să te învălui în tăcere ca să mă distrugi.
Să-mi calci inima şi sufletu-mi rănit...

Să mi-l calci în picioare, iar apoi să fugi ...

Nu pot să te urăsc – pentru că pentru tot,

Poate doar eu, sunt singura vinovată!
Pentru că n-ar fi trebuit în tine să cred

Şi în vorbele-ţi frumoase şi-atât de deşarte .

Ai fost singura lumină care a aprut ...

În lumea mea de alb şi negru, din întuneric
Dându-mi cu mărinimie, mai întâi iluzii,

Apoi doar lacrimi, oare asta este ce merit ? ...

Îmbrăţişarea-ţi caldă când ai venit la mine,

Atunci în seara-aceea, îţi mai aduci aminte?!

Cuvintele-ţi calde,ce m-au făcut să îmi doresc

Chiar şi  pentru o seară, doar langă tine,să-mi petrec .

Şi-n timp,să pot spera la mai bine şi să iubesc.

Am crezut în cuvintele-ţi frumoase,

Şi într-a ta mărturisire,am crezut în tine!

Apoi, mai tarziu… mi-am dat seama bine,

Că totul nu era decat o amăgire pentru mine.

Te-ai învăluit într-o tăcere, mută, rece…

De-aceea încerc să-ţi spun, chiar de nu vei crede…

Că-n sufletul meu nu mi-aş fi dorit nicicand,

Să rămai doar o simplă şi tristă amintire.

Şi-aşa ajung să cred cu tărie,ca nu există iubire !

Există doar creduli,iluzii,sperantă,şi visuri de nebuni

Iubirea nu există, nu poate fi aşa, ci  doar dorul de ea.

In schimb,există în astă lume,minciuni şi orgolii,

Şi poate doar...puţină, putinţă de-a putea!

Este ca un fel de Dumnezeu, în care, vrei să speri

Şi crezi o viaţă în el, şi îl tot aştepţi mereu…şi ai mai vrea!

Cine esti?!

                                                              

Cine eşti tu, străine? Şi ce ascunzi sub chipu-ţi zambitor?

Te simt ca pe o apă adancă, nemangaiată dar alimentată,

De un imens izvor din care se înalţă ca o stancă,

Nelinişti, ce aruncă umbre sumbre peste viitor.

Ştiu că nu am găsit încă, raspuns la această întrebare,

Caci prin natura ta, eşti un mister de nepătruns,

Acoperit de creator, cu o oglindă…mare,

Ce stăluceşte jucauşă, printere razele de soare!

De-aş şti că eşti un înger bun, aş îngenunchea fără ezitare,

Şi te-aş ruga din tot sufleutu-mi zdrobit şi umilit…

Să-mi fii stăpan peste inima-mi ne-ncrezătoare,

Iar peste viaţa mea, o stea pe veci  călăuzitoare.

Pierduta stau pe ginduri si inima-mi se-mbata

De frumusetea firii in juru-mi raspindita,

Apoi deschid fereastra si-n suflet imi patrunde

Mireasma pielii tale ce  pluteste-n gradina inflorita.

Pierduta in visare, apoi ies in gradina,

Gingasele tale ganduri parca-mi zimbesc.

Si totul e scaldat in a soarelui lumina

A carui raze, iubirea, cu aur poleiesc.

Si fiecare mugur ce pe ram plesneste

Murmura un cintec dulce si suav

E atita armonie si atita frumusete

Si-a s vrea s-o-mpart cu tine, iubitul meu drag!

8 Martie

La multi ani, tuturor femeilor!

În negura îndepărtării..

                                                                      

Eu, în negura îndepărtării,femeia ochilor tăi,

Rămasă singură aici, la capatul lumii,

Voi implora mereu zorii, chiar şi norii

Cu căldura sufletului meu, să poţi primi

În sufletul tău,fiecare dimineaţă-n dar.

Ca să te primenească acolo, la capătul lumii.

Iar darul meu de ţi se va părea,prea  puţin

Să ştii iubitul meu…ca nu-mi este uşor,

Să dau mereu dimineţilor,culoarea ochilor mei.

Şi să împrumut de fiecare dată,de la pietre mereu…

Din cand în cand putere, ca să-mi pot trai aici

Fără de tine,iubirea din sufletul meu…

Şi care o simt atat de aproape, cu fiecare noapte

Cu fiecare zi care trece, dar trece greu fără de tine,

Gandurile mele zburdă  la tine neîncetat,

Acolo unde eşti, şi sper mereu sa-ţi fie bine!.

Felii de viaţă

                                                                               

Persoanele fericite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun

Ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.

Trăim felii de viaţă care, puse una langă alta, alcătuiesc întregul inimii

Credem adesea că putem suplini prin împliniri extraordinare într-o zonă

Bucăţi de viaţă în care lucrurile nu merg prea bine, însa greşim!

Nimic nu ţine loc de altceva. Trebuie să fim înalţi, senini, fericiţi,

Şi împliniţi în fiecare felie de viaţă…din viată.

Putem săavem grijă de fiecare bucatăde viaţă?

Putem fi atat de buni pretutindeni, încat,

Deseori cand privim în urmă, să nu avem regrete?

Persoanele care ne înconjoară sant oglinda noastră,

Le apreciem În funcţe de starea de armonie interioară

pe care o avem in orice moment. De aceea am sa-ti povestesc o istorioara care subliniaza ceea ce am afirmat mai sus.

ERA odată un bătran care stătea la marginea unei oaze,la intrarea unei cetăţi din orientul mijlociu

Un tanar se apropie şi-l întrebă pe bătran;

-nu am fost niciodată pe aici,cum sant locuitorii acestei cetăţi?

Bătranelul răspunse tot cu o întrebare;

-cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?

tanărul zise;

-erau egoişti şi răi,de aceea mă bucur că am plecat de acolo.

Bătranelul răspunse;

-aşa sant şi locuitorii acestei cetăţi.
Puţin după aceea vine un alt tănar la bătranel şi pune aceeaşi întrebare;

abia am sosit în acest ţinut,cum sant locuitorii acestei cetăţi?

 batranul îl intrebă;

-cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?

 tanărul raspunse;

-erau buni,mărinimoşi,primitori,cinstiţi,aveam ataţia prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.

atunci omul nostru îi răspunse;

-aşa sant şi locuitorii acestei cetăţi
Dar un martor la discuţiile dintre bătranel şi cei doi tineri,intrigat de răspunsurile omului, i-a spus cu reproş...

-cum poţi da două răspunsuri total diferite la aceeaşi întrebare?
-fiule, spuse bătranelul,fiecare poartă lumea în propria-i inima.
Acela care nu a găsit nimic bun în trecut,nu va găsi nici aici nimic bun.
Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va gasi şi aici

oameni credincioşi şi de încredere.

PENTRU CĂ OAMENII SANT AŞA CUM ŞTIM NOI SĂ-I DESCOPERIM !

Am vrea

                                                                                               

Am vrea să vedem viitorul într-o oglindă fermecată

Dar viaţa reală uneori, este mult prea crudă.

Am vrea să ne alinăm sufletul cu speranţe...

Până la urmă ,toţi suntem trecători... prin viaţă...

Trecători prin viaţa mea, a ta, a noastră, şi-a altora.

Ascultăm apusul de soare lovind pamântul, ascultăm norii plângând,

Ascultăm trecand aerul grăbit, de multe ori pe lângă chipul nostru,

Ascultăm glasul vieţii şi îndrăznind să credem, că vor veni şi zile mai bune.

Zâmbim cu speranţa, că fiecare dimineaţă e un nou început.

Că lumina privirii izvorăşte din sufletul nostru, şi că zâmbind

Îi vom bucura pe cei din jurul nostru şi în primul rând pe noi.

Ne scurgem ca nisipul dintr-o clepsidră mică şi gingaşă...

Vom învaţa ce e timpul, vom învăţa să atingem şi să iubim.

Şi cu toate acestea, chiar de viaţa ar fi-nsemnat

Despărţire...singurătate...sau tristeţe...

Viaţa-şi va fi meritat, fiecare bănuţ din preţul ei.

Cand noaptea se lasă

Acum, cand noapta încet se lasă,

Privesc la geam şi mă gandesc la tine,

La tine şi la dragostea noastră.

Şi mi-aş dori cu gandul să pot ajunge

În visul tău, ca să-ţi arăt tot dorul meu.

Să-mi scald privirea, apoi în ochii tăi,

Să te sărut, să te alint, în braţe să te cuprind

Apoi să-ţi spun…ce dor mi-a fost de tine,

Şi că mi-e dor de tot ceea ce-mi dăruieşti.

Iar, din oceanul viselor, mă rog îngerilor

Să-ţi dea din partea mea, un sărut pe obrăjor

Şi să-ţi spună încetişor…dormi în pace, SOMN UŞOR!!!

În fiecare clipă

                                                                                      

Aş vrea ca-n fiecare clipă, să te întorci la mine
Şi pentru asta îţi implor toate carările din suflet
Ca să-ţi  scurteze cugetul, şi nicand, niciunde...
Să nu-ţi îndemne la rătăciri străine, al tău umblet.

Iar din paharul cu sfiinţită sete a dorinţei
Am să presar în el mereu, cenuşa amintirii
Ca să te poată răscoli din  îndemnul…
De-a mă uita, în noapţile  cand apar tentaţii

 

Iubire

                                                            

Să socotesc în ore sau în zile,
Tot timpu-n care singură am trăit
Până te-am găsit, sau regăsit, iubire,
Ar fi un chin prea mare şi nesfârşit.

M-au nins în ani, a-iernii grele neguri, triste,
Un ger cumplit sufletu-mi mereu mi-au apăsat…
Şi-atunci, m-am întrebat, cum poate să reziste,
Iubirea ta, într-un suflet atat de îngheţat?

Cu zâmbetul tău cald, primăvăratic
Tu, cel dintâi trecut acum între iubiri
Azi nu mai pot să fiu o-nsingurată,
Tu ştii să îmi alungi, tot frigul din priviri.

Ascult cum vantul vajaie-n în înserare
Şi muguri plini de viaţă cum se desfac,
Şi simt, în sufletu-mi pustiu, o dulce desfătare
De dor şi alinare,de parc-aş fi un mugur de copac.

 Trăiesc acum, de cand te ştiu,ca-ntr-o poveste…
Şi-un nou imbold mă-ndeamnă ca să fiu
Între ce-a fost candva, va fi… şi viul „este”viu
De-acea,acum doar în prezent trăiesc, şi vreau să fiu.

Pentru că primăvara-mi râde din nou în privire
Şi  dintr-un anotimp de mult uitat, tu m-ai readus
Iar eu îţi spun, “Bine-ai venit!” târzia mea iubire
Rămâi aici, tu, dorul meu, atat de aşteptat şi nespus…

Exista ceva...

                                                                                               




Există ceva asupra căruia TIMPUL... nu are putere.
INIMA omului. Inima rămane tanără, ea nu-şi poate pierde capacitatea de a IUBI, este capabilă să rămană larg deschisă pentru tot ce este înălţător şi frumos, vibrează la necaz, şi la fiecare durere.
Inima omului este un arbore care nu se îndoaie în furtună sau pe vreme rea, ci rămane verde, sloboade frunze şi flori chiar şi în gerul iernii.
În ea răsună cantarea IUBIRII chiar şi atunci cand vocea ne trădează…
De aceea, Eu îmi voi canta mai departe sufletul...şi poate că, unii-l vor asculta...dar puţini vor fi cei care-l vor auzi...pentru că am fost mult prea mult timp singură în lupta cu sufletul meu.
Simt o rază de soare ce se coboară în cel mai întunecat şi friguros colţ al trecutului meu, care mă face atat de slabă uneori, încat am momente cand nu-mi mai vine să traiesc.
Dar…poate, cine ştie…de undeva , de nicăieri vei aparea Tu, iubitul meu, mă vei lua uşor de mină şi-mi vei şopti încetişor…sunt aici iubita mea…iată-mă am intrat în inima şi-n viaţa ta!
Doar atunci voi simţi cu adevarat reverberaţiile iubirii , şi-i voi putea spune lui, doar lui…c-a reuşit să mă readucă la viaţă printr-un singur cuvant.
Şi dacă mă va putea face să simt, acea scantee care luminează o noapte fără lună, singura care-ar aduce într-un suflet atat de trist ca al meu, o urmă de căldură, care să-mi poată schimba cu doua vorbe destinul unei vieţi atat de zbuciumate, şi de încercate cum a fost  si este a mea, doar lui îi voi puntea spune din inimă…Bine-ai venit în viaţa mea!

La uşa inimii...

                                                                                 

La uşa inimii tale, candva, nu de mult am poposit

Sufletu-mi pereche, m-a poftit şi-n taină m-a privit.

Apoi mi-a dăruit cu dragoste, din dragoste lumină ,

Creată din iubirea sa curată şi adevarată,

Să-mi fie pavăză şi călăuză prin viaţa-mi toată.

De-atunci în fiecare clipă  neîncetat,

În fiecare ceas, din zi şi tarziu din noapte…

Lumina sa blandă mă atinge neîncetat

Prin gesturi blande, şi prin dulci şoapte.

Fiind suflete pereche, ce vibrează împreună,

Înţelegand de-opotrivă să dezlege taina sfantă

A puterii de a fi şi-a exista, prin iubirea sa.

Prin inima luminii, dragostea ne este  una

Trairile din noi, cerîndu-şi mereu tribut, iubirea!

Pentru mine, dragostea mea…tu eşti …

Şi vei rămane mereu, o stea ce mă-nfioară,

La ceas tarziu din seară, cand stelele se-aprind.

De aceea eu îmi doresc să-ţi fiu ceva…iubite!

Ceva...fără de care, niciunde şi nicicand...

Oriunde te-ai afla, în lumea asta mare,

Să nu poţi exista, fără de mine şi iubirea mea.

Pentru că acum, mai mult ca oricand,

Îmi eşti iubirea ce ai născut în mine, cu fiecare zi şi noapte,

Şi de aceea simt că-ţi sunt, şi-mi eşti tot mai aproape.