Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

sâmbătă, 31 august 2013

Ravas, transmis unui prieten de suflet!

Cuvintele îmi sunt sărace, lipsite de conţinut...    
Ştiind că-ţi dă târcoale sentimentul de temut.    
Cu toate acestea, îţi simt în suflet doar bucurie…
Şi-aş vrea să nu mai priveşti totul cu mâhnire.
………………………………………………………………………

Incearca sa nu te lasi coplesit de temeri nejustificate sau inchipuite.
Reaminteste-ti mereu ca oricat de singur te-ai simti la un moment dat,
exista un corespondent in lume si pentru tine.
Cineva care nu e nici foarte departe, nici imposibil de atras. Important este sa gandesti pozitiv si sa te lasi iubit de cei din jur constientizand ca esti demn de aceasta iubire si ca o meriti pe deplin.
Incearca cu mai multa incredere in propria-ti fiinta sa pasesti mai departe
si nu intina cu temerea ta, aceasta truda a sufletului tau.
Stim foarte bine atat din teorie cat din practica ca ne temem de ceea ce nu putem stapani, ne temem de ceea ce nu avem puterea de a controla si se pare ca multi dintre noi nu suntem suficienti de pregatiti pentru al investi pe celalalt cu mai multa incredere inca de la inceput. Si aici pierdem noi foarte mult.
Incearca pe cat posibil sa-nlaturi acet vierme al nesigurantei si indoielii din sufletul tau frumos. Crede-ma c-ar fi pacat, acum dupa ce iubirea la tine-n suflet a poposit in sfarsit…tu, sa o intinezi cu nesiguranta.
Mai multa incredere n-ar strica! Crede cu toata fiinta ta ca totul va fi bine si ca meriti ceea ce ai gasit chiar daca taramul pe care tocmai ai pasit este plin de neprevazut. Mergi cu toata increderea mai departe si vei vedea ca finalul va fi cel scontat de tine si ca a meritat.
De noi depend alegerile prezente si viitoare pe care le facem in viata.
Noi putem fi proprii nostri dusmani fara sa ne dam seama si-atunci cand ceva
ni se pare ca nu merge bine, mai intotdeauna avem nevoie de un responsabil al nefericirii noastre. Nu permite ca viermele temerii sa puna stapanire pe tine, inlatura din suflet aceasta neliniste si lasa bucuria iubirii care te-a cuprins
sa-ti patrunda adanc in inima si in suflet, caci numai asa vei putea dobandi arta adevarata de-a putea iubi liber si de-a fi iubit.
Analizeaza lucrurile care te-ar putea impiedica sa mergi mai departe si sa pasesti demn in aceasta iubire.
Poate sunt mici defecte de comportament, poate sunt doar bagaje emotionale pe care le porti cu tine si care te trag in jos si-atunci viermele indoielii si-al nesigurantei, sigur ca-si face simtita prezenta in sufletul tau.
Orice ar fi, renunta la ele, iesi din casa si pregateste-te mereu pentru ceva nou.
Analizeaza-ti foarte bine relatiile trecute si evident, ce nu a mers foarte bine.
In orice relatie vina o poarta amandoi pentru esecul ei.. Nimeni nu cauta niciodata in afara daca ceea ce-i trebuie poate gasi inlauntrul relatiei de cuplu.
Poate ai actionat tu in mod gresit undeva. Daca da, trebuie sa vezi cum? De ce? Daca fosta ta iubita/prietena au gresit, in ce masura ai accepta acum asemenea erori? Ce ai invatat din trecut? Cat de matur esti pentru a o lua de la capat din nou? Rezolva toate aceste dileme, afla raspunsurile de care ai nevoie si vei face un pas inainte catre o viata mai buna atat pe plan spiritual cat si fizic.
Lasa ranile trecutului sa se inchida. Ai avut parte de relatii care au lasat urme adanci? Pentru a putea merge mai departe si pentru ca tocmai ti-a iesit in cale din nou iubirea, o alta iubire, va trebui sa lucrezi si din punct de vedere psihic, emotional, tratand ranile vechi ale trecutului, eliberandu-te de amintirile sale negative. Stim foarte bine ca daca ne tot cramponam de trecut nu putem inainta in viitor si nici nu-l putem prevedea mai mult sau mai putin fericit, pentru ca in fiecare prezent al clipei ce-o traim, noi punem de fapt viitorul clipelor ce vor urma. De aceea este foarte important cum ne traim acest present, ce material punem la temelia lui si pe ce fel de schele incercam sa cladim viitorul…ca sa ajungem cu ele si sus…Un viitor care nu este numai al nostru ci si al celorlalti cu care iteractionam…
Prin urmare prieten drag…Bucura-te de singuratate. Bucura-te de viata. Bucura-te de tot ceea ce vine si cu dragoste te inconjoara.
Nu vei fi intotdeauna singur calator prin aceasta lume. Iata! Fii fericit!
Iubirea-n suflet tocmai ti-a popasit. Nu irosi timpul pretios pe care-l ai cu tot felul de indoieli …Asigura-te ca timpul pe care il ai acum la dispozitie pentru tine, trece cu folos atat pentru tine, cat si pentru dragostea ta.
N-o inlatura cu indoieli care nu-si au rostul, nu incerca sa vezi ceea ce nu este si in sfarsit, nu fii cinic sau atat de negativ. Oricat de mult ai suferit in trecut, nu ai nici un motiv sa transferi aceste frustari in prezentul care te poate face fericit.. Soarele a inceput sa surada si pe strada ta dar trebuie sa iti doresti cu adevarat acest lucru pentru a-ti putea indeplini visele la care atat de mult ai aspirat…
Deschide-ti mintea si inima. Lasa soarele sa straluceasca cu puterea cu care a fost inzestrat si permite noului sa intre in viata ta, in propri-ai forma fara sa incerci sa-l modelezi in vreun fel sau mai grav, dupa bunul tau plac. Se pare ca aici gresim noi de cele mai multe ori intr-o relatie, incercam mereu sa facem din celalalt ceea ce-am vrea de fapt sa fim noi, uitand ca fiecare suntem o entitate unica prin forma, culoare si comportament si ca daca permitem cuiva sa intre in viata noastra, in sufletul nostru , atunci trebuie sa-l acceptam asa cum este si sa incercam sa vedem cum ne putem adapta unii cu alti, acest lucru fiind valabil si in cadrul unei relatii in doi. De ce-si imagineaza oamenii ca au nevoie ca in celalalt sa-si vada copia fidela, cand de fapt ar trebui sa gasim in el un corespondent al nostru.
De ce-as accepta in viata mea, un altul care ar fi la fel ca mine…NU!
In viata mea am nevoie de un corespondent al meu, nu inca unul ca mine, pentru ca ma stiu cum sunt si m-am cam plictisit de mine…imi doresc omul care sa reverbereze la unison cu mine, omul care nici nu trebuie sa rostesc ce gandesc
si-n secunda doi, imi vine in intampinarea gandului, cu o vorba, cu un sfat si de ce nu cu rezolvarea problemei care ma framanta. Asta numesc eu corespondenta si acest lucru ar trebui sa ni-l dorim cu totii. De aceea prieten drag, nu fugi de necunoscut. Incearca cu toata puterea fiintei tale si imbunatateste-ti  in acelasi timp imaginea de sine ca in fiecare zi sa poti oferi celorlalti din jurul tau cea mai buna versiune a ta. Iar dac-ai intalnit pe cineva, caruia crezi ca inima si sufletul i le vei putea incredinta, nu da bir cu fugiti inca de la inceput, nu ii intoarce spatele inainte de a stii cu adevarat daca e sau nu potrivita pentru tine. Cand crezi cu adevarat în ceea ce simţi, in ceea se întâmpla cu sufletul tău şi când îi vei fi dat şansa să se defăşoare după bunul său plac, abia atunci vei putea spune că toate câte tu le-ai încercat şi câte sufletul le-a petrecut, toate pe gustul său s-au făcut şi vei putea să fii liber să iubeşti şi să fii fericit, aşa cum sufletul tău a dorit iar tu prin încercări le-ai dus la-ndeplinit.

Cu drag din drag…aceeaşi Maria D.

P. S. Sper ca ceea ce eu am încercat să-ţi transmit aici, să nu fi împietat cu nimic edificiul pe care cu mare grijă şi multă răbdare tu l-ai construit.


Braşov, 27 August 2013

Prinţul şi Inorogul

Mă întrebam odată, ce-i somnu-acesta?
Visul..?! Cum poate să vină-ncet, tiptil,
Şi-n mare taină departe să te poarte…
Pe un tărâm atât de minunat şi mirific.

Un tărâm unde pomii încep a ruginii,
Şi unde struguri abia-s culeşi din vii…
Pădurea arămie sub gene-ţi stă pitită,
În strălucire-ai vie, frumos este gătită!

Deodată, apare-n faţa ta un inorog.
Cu coam-ai răsfirată el se apleacă,
Şi din priviri… tainic te-ndeamnă,
Să sui pe el şi să-l prinzi de coamă.

În fuga lui, el te duce iute peste ape,
Şi ca gândul, peste munţi şi văi te poartă!
Tu tragi nădejde ca el să te coboare,
În faţa unui prinţ, într-un palat mare.

Un prinţ frumos, înalt, cum altul  nu-i,
Să te-ntâmpine cu sufletul îmbucurat…
Ca mireasa lui de-a pururi lui să-i fii,
Căci de prea multă vreme, el te-a aşteptat!

Însă zorii, când peste tine au răsărit…
Ochii ţi-au deschis şi iute te-ai trezit!
Iar visul frumos ţi l-a spulberat…
Şi prinţul a rămas… în vis ferecat!

Zadarnic vrei, în pat tu să mai stai,
Că poate… prinţul îl vei revedea!
În altă noapte, ei, în vis vor reveni,
Acu-au plecat, nu vor mai apărea!  

Versuri, Maria D.

Braşov, 23 August 2013
Doamne! Abia dac-o mai zăresc azi,
Aşa este de prinsă în negura urâtă.
Mândra Tâmpă pare că nici nu există,
Deşi-i acolo, ascunsă printre brazi…

Încerc din răsputeri să privesc în zare,
Şi încerc să-nlătur obstacolul din faţă!
Obstacol care-n calea privirii apare,
Iar în minte recompun Tâmpa furată.

Ştiu că ea este acolo, că n-a dispărut.
Îi ştiu forma, până şi durerea i-o ştiu!
I le simt în mine… fără să i le-ating…
Dar lipsa ei, îmi lasă sufletul pustiu.

Îmi e amprentă pe retina oculară,
Şi-i simt absenţa ca pe o frustrare.
Oare de ce acum negurii se aşezară,
Când ar trebuii gătită de sărbătoare!

Toamna, ea se-mbracă în veşminte bogate,
Şi-ntr-o paletă de culori demne de admirat.
Ea de prin august straiele îşi primeneşte…
Şi până-n noiembrie, sufletul ţi-l încălzeşte.

Aşa este ea! Aşa este Tâmpa cea frumoasă…
De-ar fi după mine, i-aş dedica o zi aleasă!
Toţi fotografii lumii i-aş angaja şi i-aş ruga,
Să-i imortalizeze în cele mai vii culori, cununa!

Apoi, cu grijă mare, operele le-aş păstra…
Ferecate cu mii de lacăte, pentru cândva,
Când viaţa şi vremurile noastre ar fi …
Doar în tonuri triste, de alb, cenuşiu şi gri!

Căci a adunat în ea, amintirile lumi-ntregi,
Amintiri uitate sub atâtea ziduri dărâpănate.
Amintiri sfâşietoare ale naţiei noastre-ntregi…
Ce s-au jertfit pe-altarul tărâmurilor uitate!

Versuri, Maria D.

Braşov, 21 August 2013

miercuri, 28 august 2013



Fundaţia Hospice ,
Casa Speranţei Braşov

Cei patru mii de pitici.

Au hotărât o mână oameni de bravi,
Ajutorul lor să-l ofere ţării dragi.
Ei fiind uniţi prin cuget şi simţiri …
Vroiau s-aducă şi altora bucurii!

Doreau ca gestul lor lumină să aducă,
Acolo unde sănătatea, era şubredă.
Aşa era la ei, în acea comunitate…
Din care cu mândrie, ei făceau parte!

Pe drumul speranţei iute porniră,
Şi-au înfiinţat Hospice în Romania!
La început,  proiectul era aplicat…
Şi doar pentru domiciliu destinat.

Iar munca acelora ce ajutau de zor,
Era destinată exclusiv bolnavilor…
Ce sufereau de cancer în stadii avansate,
Şi-a celor lipsiţi de cea mai mică şansă.

De atunci, au făcut tot mai multe…
Proiectul s-a extins, şi vieţi au salvat!
Se vor mai face şi în continuare…
Căci bucuria de-a ajuta, le este mare.

Este povestea foarte adrevărată…
A unui om prea încercat de soartă!
De aceea aceşti piticii mici din lut…
Spun ades povestea omului dispărut.

Chiar ieri în Piaţa Sfatului au venit!
Au adus cu ei patru mii pitici din lut…
Şi cu mare grijă pe pavaj i-au aşezat,
De trecătorii grăbiţi să fie admiraţi.

Spectacolul este absolut minunat…
Când îi admiri, pe loc eşti fascinat!
Îi priveşti pe toţi cum îţi zâmbesc…
Şi povestea lor tainic  ţi-o şoptesc.

Unul îţi zâmbeşte şmechereşte…
Altul de poveşti uitate-ţi aminteşte!
Câte unul pe sub băscuţă te priveşte,
Parcă ghicindu-ţi a ta poveste…

Patru mii de pitici ce-au fost hărăziţi,
Prin mâinile aceluia ce i-a modelat…
Ei acum stau aici, cu toţii înşiraţi,
Şi ştiu că doar unul va fi câştigat! 

Cei patru mii de pitici din lut făcuţi,
În Piaţa Sfatului… mai sunt azi!  
Oameni Buni…mergeţi de-i vizitaţi,
Şi pe veci, veți rămîne  fascinaţi!

Versuri Maria D.

Braşov 28 August, 2013

luni, 26 august 2013

Fata de la munte!

Sunt o fată simplă de la munte,
Din munţii Apuseni coborâtă.
Fata ce ştie grijile să înfrunte,
Dar în suflet se simte împlinită! 

Sunt surâsul din zorii dimineţii,
Ce-ţi poartă paşii spre apusul vieţii.
Floarea de pe creasta muntelui,
Dorul… din lăuntrul pământului.

Nufărul ce se dechide-n soare,
Şi clipa ce-ţi lipseşte şi te doare!
Sunt dimineaţă, prânz şi seară…
Şi şoapta de dor din plină vară!

Sunt tot ce ţi-ai dori şi-ai vrea,
Raza de lumină din viaţa ta!
Bucuria din sufletu-ţi pustiu,
Tristeţea din nopţile târzii…

Şi răsăritul de soare-n dimineaţă,
Ce zâmbeşte şi te trezeşte la viaţă! 
Gândul  cel mai ascuns din tine...       
Când departe, eşti pierdut în lume!

 Sunt visul din puterea nopţii...
 Şoaptele din zorii dimineţii!
Mângâierea care îţi lipseşte,
Fata de la munte care iubeşte!

Fata ce din munte a coborât...
Să te întâmpine cu un bun venit!  
Femeia ce din suflet îşi doreşte,
Oriunde am fi, să fie pace şi linişte!

Versuri, Maria D.
Braşov, 25 August 2013

sâmbătă, 24 august 2013

Pentru Oamenii care-au păşit pe strada mea…






Pentru prietenii adevăraţi din viaţa mea!
Am  pornit împreună…
A fost un început!
Am rămas împreună…
A fost un progres!
Am izbutit împreună…
A fost un succes!

Mai întotdeauna mi-a plăcut să-mi imaginez că…viaţa este ca o stradă.
O stradă pe care oamenii trec şi petrec în goana lor pentru cele cotidiene şi nu numai. Uneori prea grăbiţi alteori dimpotrivă, parcă ieşind la promenadă…pe strada pustie sau aglomerată…
Este adevărat că unii care trec pe stradă, au tălpile murdare, încarcate cu prea mult noroi şi nu le pasă căci ştiu că au şi ei rolul lor pe această stradă.
Trecerea lor pe strada ta, te fac să devii mai atent şi să încerci să conştzientizezi ce fel de Om vrei să devii ca să înveţi astfel să fii cât mai bun în viaţă.
Însă cei pe care vrei cu adevărat să-i pastrezi în sufletul tău, sunt oameni frumoşi, oameni care şi-au lăsat poarta sufletului larg deschisă, astfel să-ţi poată pătrunde acolo mai uşor, oameni aidoma ţie, oameni cu gesture simple care reuşesc să-ţi schimbe ziua, uneori chiar viaţa. Sunt acei oameni care te salută jovial, cu zâmbetul mereu pe buze, care-ţi deschid uşa când ai mâinile ocupate, oameni care se apleacă să-ţi ridice în graba ceea ce tocmai ai scăopat pe jos, sunt oamenii aceea care mereu cred în tine şi-n forţa ta interioară  şi care-ţi dau mereu curajul de-a merge mai departe, îndemându-te cu calm şi pricepere acolo unde cred ei că-ţi este locul şi unde sunt siguri că prin forţe proprii vei putea învinge spunându-ţi mereu… “ Hai, curaj! Ai să vezi că totul va fi bine!” Aceşti oameni îţi rămân cu adevărat în minte, dar mai ales în suflet…şi tot ce-ţi mai doreşti este ca Tu, la rândul tău  să poţi ajunge un Om frumos în sufletul altcuiva.
Acelor oameni, eu vreau astăzi să le mulţumesc pentru tot şi toate, dar mai ales pentru preţuirea lor în sufletul minunat şi să-i asigur că mereu, atât timp cât voi trăi, ei se vor bucura de toată stima şi respectul cuvenit din partea mea.
Acelor oameni, eu vreau astăzi să le mulţumesc pentru îndrăzneala de-a fi păşit pe strada mea, chiar de le era necunoscută şi să le mărturisesc cu mâna pe suflet că fără de ei, strada mea ar fi fost pustie astăzi.

Vouă prieteni dragi v-am închinat astăzi din prea plinul sufletului meu, aceste versuri care nu sunt altceva decât rodul prieteniei şi atenţie cu care, mereu voi m-aţi înconjurat. Vă mulţumesc şi deopotrivă vă preţuiesc!
Aceeaşi dintotdeauna…
Mariana Dumitrescu.


Pentru voi prieteni!

În viaţa mea voi aţi intrat prieteni,
șind printre amarele-mi tăceri.
Tăceri ce m-au purtat spre amăgiri,
Şi prin nisipul fin al viselor de ieri.

În voi, eu m-am privit ca-ntr-o fântână,
Ce mi-aţi umplut-o prin descătuşate ploi,
Atunci, când uşor m-aţi prins de mână…
Iar tristeţia… mi-aţi alungat-o tot voi!

Rămâneţi prieteni dragi cu mine-alături…
În frumosul meu vis de eternă primăvară!
Rămâneţi ca să-mi fiţi arcuş, prieteni buni,
Iar pentru voi, eu să rămân bătrână vioară,

Care-i învăluită în întunecatu-i rubiniu,
Iar împreună, noi poveşti să depănăm…
Poveşti despre cum a fost şi vrem să  fim.
Pentru că doar prin voi, eu pot să respir!

Veruri Maria D.
Braşov, 21 August 2013

Te preţuiesc!


Când nu-ţi spun că te iubesc,
Tot  mai mult te preţuiesc!
Tu eşti parfumul meu sublim,
Pe care-n mine-l simt din plin.

Uneori este prea greu de spus,
De aceea tac şi doar să te-ascult.
Număr clipele care s-au scurs,
Sufletu-mi freamată când te aud! 

O ştii cât de mult te pretuiesc şi…
Sufletul tău să nu tresară cumva,
Sau că te-am negljat să crezi…
Uitând de tine şi de viaţa ta!

Secundă-ţi sunt, în negrul abis,
Şi-n sufletu-mi trist, eşti o clipă,
Ce prin întunericul atât de dens,
Eu îl îmbrac în soare şi lumină!

Din ochii mei, smaraldul trist
Mai disperat îmi strigă …
Şi-mi lasă durerea ce-o simt,
Încet, încet… să te cuprindă.

Când nu-ţi spun cât te preţuiesc,
Să ştii că tainic te-mbraţişez!
Pe suflet îţi asez un dulce sărut,
Care să-ţi spună că nu te mint.

M-ai învăţat cum să te chem,
În noaptea grea, cu al meu ecou!
De aceea vin şi-ţi spun acum
Te pretuiesc, cum ştiu doar eu!

Versuri, Maria D.
Brasov, 23 August 2013


Ca Luna-n noapte!

Ca luna plină strălucesc în noapte, 
Când îmi spui cât mă preţuieşti!
Depărtarea aş vrea să fie-aproape,
Când în suflet, tu, mă primeneşti. 

Clipa-i un simbol de aşteptare, 
O mică za din zilele ce vor veni,
Şi-mi
sorb tăcerea din uitare,
Aşteptând clipa când ne-om întâlni.

Umbrele de gânduri îndepărtate, 
Secunde sânt în veac de rătăcire. 
Eu sunt aici, tu eşti prea departe, 
Nu-mi doresc să fii doar amintire!

Şi nici ecoul amăgirilor trăite… 
Ce în cenuşa sorţii să vibreaze.
Vreau clipe tandre de iubire… 
Şi lacrimi calde de împlinire.

Nu vreau lacrimi stinse de durere, 
Dintr-un trecut ce-n viitor se-alină.
Vreau clipe dragi de mângâiere
În eternităţi cernând lumină!

Versuri, maria D.
Braşov, 23 August 2013