Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

luni, 10 februarie 2014

Noapte buna!


Iarăși e noapte...
şi iar mi-este somn ...
Iarăşi visare...
şi iar am s-adorm…

Aş vrea să simt,
buzele lui...
Aş vrea să simt,
că nu mă mint!

Să-mi șoptească…
„noapte bună”.
Să mă iubească,
să fim împreună…

De mândra lună,
să fim îmbrăţișaţi,
Şi tot de ea...
să fim apăraţi.

Noapte bună!

Versuri, Maria D.

Bucureşti, 02.02.2014

Vis de iarna!


Ninge, cad fulgi uşori de nea,
Şi simt cum în suflet se topesc.
Ninge,  şi cad de parc-ar vrea,
Prin ei să-mi spargă carapacea.

În mine sentimentele se zbat,
Le simt cum îmi inundă inima.
Şi îi simt apoi, cum treptat…
Îmi tulbură până şi privirea.

În ceaţa din poveste te zăresc…
Şi-n ochi mi-e scrisă bucuria!
Îţi văd chipul clar, şi îl privesc…
Şi sufletu-i percepe fericirea.

E întuneric şi totuşi te zăresc,
Tot mai clar şi de multe ori!
Răsuflarea-n frig ţi-o pândesc,
Când îmi trezeşte calzi fiori…

Te apropii, şi mâna tu mi-o dai,
Ca-n mâna mea să ţi-o predai!
Viscolul  transformă totu-n gheaţă,
Iar tu dispari, pierzându-te în ceaţă.

Nu ştiu nici acum dac-a fost vis…
Sau dac-a fost chiar realitate.
Dar ştiu bine că mi-am promis…
Să nu-mi las visele abandonate!

Versuri, Maria D.
Bucureşti, 01. 02.2014

Umbra din vis


Tu, îmi ești în vis şi-n gând,
Tu, îmi ești pretutindeni!
Îmi eşti o flacără fumegând,
Şi-o umbră ce mi te-asemeni.

O umbră rece într-un alb decor,
O amintire cu parfum ameţitor...
Ce-mi tulbură somnul adeseori...
Şi îmi mângâie trupul uneori.

Îmi alergi prin trup ca un fior…
Lăsând în mine fluturi să se zbată.
Croiești în mine sentimente de dor,
Din clipe dulci şi iubire adevărată.

Apoi o iei din nou ca la început…
Şi îmi împrăştii visul cu parfum.
Te strecori uşor, ca un priceput,
Şi-n zori dispari, precum un fum.


Versuri, Maria D.
Bucureşti, 02.02.2014

Să-mi scrii…


…câteva cuvinte, doar atât!
Cuvinte ce să-mi aducă vise-n zori,
Când măritului soare i se v-a fi urât,
Să se mai ascundă pe după nori…

Să-mi pui în ele tot ce tu ai adunat…
Din ochii mei, când tainic m-ai privit.
Atunci, când sufletul, eu ţi-am sărutat…
Și cu speranţa-n el, eu m-am hrănit.

Să-mi scrii ceva frumos sub clar de lună,
Și despre tot ce ne animă când visăm…
Să-mi scrii că mai putem oferi lumină,
Că putem iubi, şi mai putem să învăţăm.

Să-mi scrii atunci, când noaptea vine…
Și nimeni, nici luna, nu te va putea opri.
Să-mi scrii ca te gândeşti intens la mine,
Și că din cuvinte înșiruite, mă poţi reclădi.

Să-mi scrii…

Versuri, Maria D.
București, 05.02.2014

Nu-ţi fie teamă…

Lasă lucrurile să se întâmple…
Trăiește-ţi viaţa cu bune și cu rele.
Cu lacrimi amare și cu zâmbete…
Cu tot ce-ţi oferă, chiar și tristeţe!

Toate-n viaţă au un rost anume,
Chiar de uneori, noi nu pricepem!
Iubește-o, și las-o să te îndrume…  
Acolo… unde trebuie s-ajungem!

Iartă…dar niciodată  nu uita…
Și dacă vreodată vei cădea,
Ridică-te și mergi mai departe,
Ca altora să nu le dai satisfacţie!

Nu uita nici o clipă că ai dreptul,
Doar tu, să faci ce vrei cu viaţa ta!
Dumnezeu ţi-a dat liberul arbitru,
Ca să-ţi alegi drumul… în viaţa ta!

Nimeni nu are dreptul să te judece
Pentru deciziile, sau faptele tale!
Nimeni n-are dreptul să se amestece,
Chiar de ele, ar putea fi catastrofale!

Nu-ţi fie teamă vreodată să plângi,
Atunci, când lacrimile te podidesc.
Nu-ţi fie teamă din inimă să râzi…
Chiar dacă oameni te dezamăgesc!

Spune întotdeauna deschis ce dorești,
Și fără ocolișuri, încearcă să vorbești.
Încearcă să fii sincer, și binevoitor…
Și-al păcii și iubiri-n suflete, apărător!

Mereu deschis în raport cu ceilalţi,
Dar mai presus, sincer/ă cu tine însăţi.
Și orice-ai face, fă în așa fel încât…
Niciodată, capul să nu-ţi fie plecat.

 Privește-i cu demnitate pe ceilalţi,
Ca să nu-ţi fie rușine cu tine însăţi!
Să nu-ţi fie rușine cu ceea ce ești…
Sau cine ești, sau cum tu gândești!

Abia atunci, tu vei putea fi împlinit…
Şi pe deplin fericit căci vei fi realizat,
Frumuseţea comorii ce ţi-au dăruit…
Când te-au crescut cu drag, şi te-au educat!

Versuri, Maria D.

București, 10.02.2014

Blacky… (dedicată câinelui meu drag!)

                          

Tu mi-ai fost al casei mele credincios,
Și te-am iubit, și te-am îngrijit cu drag.
Prindeai mereu când ţi-aruncam un os,
Şi-apoi cu grijă mare îl rodeai pe prag.

Nu conta că era ploaie, ninsoare ori vânt,
Când veneam acasă,tu ne săreai-nainte!
Of! Şi tare mult îţi mai plăcea să te alint,
Șoptindu-ţi la ureche cele câteva cuvinte.

Tu ştiai să fii însă, și foarte neiertător,
Şi-ţi scuturai mereu coama de mânie,
Când îndrăznea cineva, vreun trecător,
De poarta noastră, cumva să se apropie.

Până  într-o iarna grea, iarnă de neuitat,
Când ai casei stăpânii, afară m-au dat.
Nici credinţa ta, nici a mea n-o mai voiau!
Pe-atunci, nu știau că de jale se înconjurau.

Acum curtea le este stingheră fără noi!
Probabil au sperat că voi reveni înapoi.
Ai rămas în curtea lor doar un stingher,
Și ca tine, și eu, stingheră în iarnă și-n ger.

Dar oameni buni, atunci m-au ajutat...
Şi de iarna grea si de ger, eu am scăpat.
Acum stau singură, dar tot în casa altora,
Tu cu ei, dar tot singur, şi nu te pot vedea. 

Nu te-am înlocuit de-atunci cu nimeni…
Chiar de zilele uneori mi-au fost pustii.
Aș vrea să știi că gândul îmi e mereu la tine,
Iar iubirea pentru tine, nimeni n-o poate stinge!

Versuri, Maria D.
București, 10.01. 2014










joi, 6 februarie 2014

Prietenia







Să-ți bucur sufletul tău aș vrea,
Cu câte toate… în lumea asta!
Aș vrea să-ți pot arăta că prietenia,
Este și trebuie să fie în inima ta!

Ea nu-i formată doar din gânduri,
Și poate de aceea, în aceste rânduri…
Aș vrea din suflet să-ți pot spune:
ea este tot ce-i mai frumos în lume!

Nu sunt vorbe aruncate în vânt,
Îmi ești mereu în suflet și în gând.
Ești pentru mine precum universul,
Care ne încânta în lume cu versul.

În fiecare zi, tu,  mă uimești!
Și de aceea, eu îți prețuiesc…
Gândul pe care nu-l rostești,
Atunci, când eu mă-mpotmolesc.

Tu, îmi ești stropul de culoare…
Și lacrima, ce nicicând nu doare.
Aș vrea să-ți pot dărui fericirea,
Așa ai înțelege, ce este nemurirea.

Mii de ani aș vrea să te tot privesc,
Și-n sufletul tău aș vrea să poposesc.
Să-ți spun cât de mult te prețuiesc,
Și că nu mi-ar place să te dezamăgesc!

Versuri, Maria D.
București, 10.01.2014

Trandafirul


Un trandafir căzut în zăpadă,
Este imposibil ca să nu se vadă...
Petalele catifelate i-au îngheţat,
Dar nimeni, nimeni nu l-a ridicat.

Cu multă ciudă, el, a fost aruncat,
Iar de sufletul lui nici nu i-a păsat!
Îşi va pierde bucuria de a trai,
Căci zapada rece îl va acoperi.

Ea, îl va îngheaţa în a ei tacere…
Şi…nu este nimeni să-l salveze.
Sigur!  Va muri ca un rege în exil,
Ştiind că totul, îi va fi  imposibil…

Căci zăpada, în cele din urmă…
E-n stare din inimă să-i smulgă,
Tot ce mai are, şi ultima suflare …
Fiindu-i propria înmormântare.

Sub mantaua-i rece, atât de moale,
Simte cum trupuşorul i se înmoaie.
Simte că nimic nu mai poate face …
Simte că sufletul i-a adormit în pace!

Versuri, Maria D.

Bucureşti, 19.01.2014