Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

sâmbătă, 26 februarie 2011

O poveste frumoasa!




În cabinetul unui doctor intrăun bătrin bandajat la un deget.
-Sunt foarte grăbit caci am o întalnire fixata pentru ora 09:00 şi fiecare minut este important.
Asistenta ii desfacu bandajul şi cum rana nu era gravă, se apucă să o dezinfecteze.
Începand o mică conversatie, întrebă ;
-Cit de urgentă este întilnirea ?!
Bătrinul spuse că trebuie să meargă neaparat la casa de bătrani,
 aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun împreună cu soţia.
Politicoasă, asistenta se interesesa de sănatatea soţiei.
Senin bătranul domn povesteşte că soţia, bolnava de Alzheimer,
stă la casa de bătrani de mai bine de 7 ani.
Gandindu-se că soţia putea fi agitată de întarzierea lui, asistenta se grăbi s
ă-i trateze rana, dar batranul senin îi explică ..
-ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine sunt”...
Atunci ea întreabă mirată:
-Şi dvs. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?
-Cu un suras dulce şi o mangaiere pe mană acesta răspunse:
-E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea...
Oare aceasta este dragostea adevarată? Nu neaparat fizică şi nici romantică în mod ideal...
să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este,
ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întamplat.
Persoanele fericite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru,
ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au..
Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ..ci să ştii să dansezi în ploaie..

vineri, 25 februarie 2011

Sufletul meu…

                                                                  
În loc de suflet am o carte
Şi-n ea îmi port, trăind, iubirea,
Cu serveţele parfumate
Îmi sorb durerea şi privirea.

În loc de mână am o pană,
Cu ea, eu scriu, simţind cuvântul
Ce se hrăneşte dintr-o rană
Şi se ascultă doar cu gândul.

În loc de iris am acum un mal,
Spre care îmi stropesc privirea,
Şi unde mici, ce se prefac  în val…
Şi valuri mari, ce mi-au născut  iubirea.

În loc de frunte eu am acum, o floare
Şi albul ei s-a transformat în camp
El are acum şi miros dar şi culoare
Nu mai este doar un gand răzleţ, dezamăgit.

În loc de gol, eu am acum, prezentul
Ce împreună, cu dragoste-l clădim…
Pentru că împreună noi, îl scriem
În cartea sfantă a iubirii, cu sărutul.

miercuri, 23 februarie 2011

Iubirea-i cât inima de mare

video

Pentru tine aştern aceste gânduri,
Slove care să-ţi bucure privirea.
Pe foaia albă pură ca iubirea,
Pentru tine scriu noaptea mii de rânduri.

Că intre noi s-aşterne depărtarea,
Distantele făcând să crească dorul,
În suflet clocoteşte iar amorul
Şi-mi plânge fără tine fericirea.

Dorul meu spre tine acuma zboară
Şi gânduri iţi trimit acum solie.
Tu fă-mi din când în când o bucurie,
Scăpându-mă de viaţa cea amară.

Cu semnul tău fă inima să-mi cânte,
Că-n depărtare dorul nostru creşte,
Dar spre mine trimite azi o veste,
Că eu de azi nu mai găsesc cuvinte.

Să-mi cadă ca un fluture pe gene
Şi te voi cânta astăzi în poeme,
Că iubire-i cât inima de mare.

IARNA GREA


Afară iarna-i tristă, iar printre fulgii albi de nea…
Îmi caut clipele trecute şi toate câte le-am pierdut...
De-odată, într-o mantie lungă, albă, parfumată…
Ai venit încet, spre mine, cu gandul de-a rămane-noapte...

Frumoasă a  fost sosirea ta, dar noaptea...minunata!
Ca ma apoi, cand zorii zilei se mijră, pe neşteptate,
Cu paşi nesiguri tu să pleci, la fel cum ai venit,
Prin noaptea-ntunecată, din acele locuri minunate...

Trist şi umed rămase acum, asfinţitul fară tine...
Soarele a plâns şi el puţin, ascunzandu-se de mine.
Dar mi-a trimis o pală mica de blandă adiere,

A nopţii mult prea lungi, care urma să vie.


Si-aşa, am început  să-mi fac din nou patul ca altădată,
Din visele mele frumoase…desprinse de realitate …
Mă întind şi lenevesc, gandindu-mă la cel pe care il iubesc.
În mintea-mi plină îl mai caut încă, şi sper să-l  întalnesc.

Cum să mai cer putere vieţii, când am trăit şi-aşa destul?
M-agăţ de-un vis uscat de vreme, şi vântul rece îl ascult.
Cântecul scurt de iarnă tristă, răsună-n noaptea lungă,

Pe care o petrec, si mă gandesc la cele, ce vor urma să vină.

Tu te-ai grabit mereu să pleci, şi mi-ai lăsat sufletul gol.
Poate fară sa vrei , fara să ştii…fara să te uiţi în urmă
Iarna asta-i tare grea, şi sufletul la fel de greu şi de  pustiu.
Îl simt la fel, ca atunci...cand l-am mai simţit candva,


Demult.cand nu mai speram, cand nu mai credeam că…
Cineva,  poate fară să vrea, va dori să intre  în viaţa mea.
Cineva care să mă dorească, cineva care să mă iubească.
Să mă ocrotească, şi cu sufletu-i bun, să mă liniştească.


Ce iarnă grea! Sufletul mi-e greu şi pustiit.
De-atat de multe grele, cred c-am oboist!
Parcă din adins, ceva mă face să simt cum inima se rupe.
De ce să-mi mai doresc să merg prin viaţă mai departe?!!!


Pe cărări anevoioase şi prin această amară pustietate?!!
Acum… cand sufletul mi-l simt, atat greu şi obosit de soartă?!! 
Cum să mai cred ca soarele va aparea din nou pe strada mea?!
Şi altcineva va mai dori sa păşească cu grijă în viaţa mea.



marți, 22 februarie 2011

Ai să ma uiţi

                                                       
Ai să mă uiţi, sunt sigură, că-s prea departe
Iar tu, pentru prea mult timp lipseşti!
Mă vei uita – că departarea-i mare

Iar distanţa dintre noi, e şi mai grea…

Cu ochii-ti larg deschişi de tristeţe

Îmi vei urmări  zborul, spre alte zări razleţe
Topindu-mă ca norii-n depărtare....
Poate că ochii mei  vor lăcrima.


Cateva  lacrimi calde , în amintirea ta;
Iar gandul meu, mahnit î-mi va privi zborul,
Înţelegând că m-ai  pierdut...şi te-am pierdut.
Te-oi plânge-n ritmul meu, în gandul meu, uşor...

Iar glasul meu, va duce gandul mai departe...
Dorind parcă, s-ajungă grăbit pană la tine. 
Apoi...încet îţi vei şterge-o lacrimă, la fel ca  mine,
Plângând, şi-oftand... că nu mai suntem împreună. 

Te vei gandi cu dor, la tot ce-a fost, şi-ar fi putut să  fie.

Şi-atunci.. încet, în cinstea mea, vei ridica paharul…
Smulgandu-mă din pieptul tau, din cadrul palidului vis,
Întunecandu-ţi-se chipul…ca ziua când se-afundă în zare.


Abia atuncia, tu vei simţi că timpul a sosit,
Cand lacrima fierbinte-ţi va curge-ncet, la vale
Pe obrazul tău, ce altadată îl luam în palme cu ardoare.
Şi-atunci iubite tu vei şti, c-am fost ceva ce va mai apare.

Te simt în fiecare vis

                                                                                                                                             

Te simt în fiecare vis ... din fiecare noapte…
Şi-mi este  teamă doar să mă trezesc ...
Căci printre clipele reale, n-am să te mai găsesc.
Flacări încinse-mi ard destinul, în marea..cea mare

În sufletul tău, aş vrea să-ncerc să mă sting.
Cum să iubeşti o veşnicie fără să poti, să o atingi?!!!
Mă înfioară aşteptarea ... E mult mai grea decât credeam.
Şi mă sfaşie o durere mută, ştiind că tu eşti departei.

În vis ne-am tot iubit o vreme, apoi zorii au venit…
Şi soarele cu-a lui minune, fără să vrea ne-a despărţit.
O dulce vis! Să iei cu tine parfumul meu şi să nu-l uiţi
Iar de dorul tău va fi prea mare de  mine...

Şi-n gandurile tale, tu vei vrea să mă aduci,
Ascultă glasul vântului, din amurgul serii,

Şi-atunci  din zări îndepartate ai să m-auzi.
Te simt în fiecare clipa tazie din noapte...


Şi chiar de noi… n-am fi dorit să ne- ntalnim...
Povestea noastră a fost scrisă .. .Of , Doamne !!!

Cât de mult noi doi ne-am fi dorit…
Şi ce puţin ne-am mai  iubit !
 

Amintirile...ne navalesc


                                                               


„Clipele vieţii trec, spre maine, spre mai departe, închizand în ele amintiri!”

Alteori, amintirile se uită şi dispar, timpul trece şi se pierde, visele se năruie şi nu vor mai fi niciodata la fel...tu iubire, ar fi trebuit să-mi îmbogăţeşti viaţa nu să o iroseşti, ar fi trebuit să vindeci un suflet îndurerat nu să furi şi mai mult din agoniseala lui..pentru că nu oricine are curaj să plangă, nu oricine are curaj să privească singur răsăritul, aşa cum nu oricine ştie să accepte şi să primească ceea ce i se dăruieşte...
Unei frunze, îi ia un timp să îşi schimbe culoarea, de la verde la acel portocaliu superb ori cărămiziu, pe care majoritatea îl adoră în zilele frumoase de toamnă.
Sufletul unui om, este asemenea unei frunze, îi trebuie un timp să se coacă.
Să se formeze şi să ofere  dragoste; şi o face datorită soarelui stralucitor din viaţa fiecaruia. Faptul că frunzele sunt de mai multe tipuri, arată că şi sufletele oamenilor sunt diferite, unele ofera dragoste mai repede, altele mai greu, depinde de strălucirea soarelui.
Timpul este liberul arbitru, el ne oferă şansa ,blandeţea să ne bucurăm de misterul din viata noastră.De aceea am iertat greşeli de neiertat, am încercat să înlocuiesc persoane de neinlocuit şi să uit persoane de neuitat.
Am acţionat din impuls, şi am fost dezamagită de oameni pe care-i credeam incapabili să mă dezamagească. Poate am ras cand n-ar fi trebuit s-o fac...
Mi-am facut prieteni veşnici, am iubit şi am raspuns iubirii, dar s-a intamplat să fiu şi refuzată. Au fost momente în viaţa mea cand am strigat şi am sărit în sus, de atata fericire, am trîit pentru dragoste şi am făcut promisiuni de veşnicie, dar apoi mi-am frant inima. Am plans ascultand muzica sau privind deseori fotografii, amintindu-mi de cate-un loc pe unde trecusem şi mă marcase, de cate-un chip pe care mi l-aş fi dorit să-l mai zaresc din cand in cand, de cate-un gest făcut în treacat, de cate toate!
Am telefonat doar pentru a auzi din nou un glas atat de drag mie, şi neuitat, apoi m-am îndragostit iarăşi de un suras. Am crezut că voi muri de atata nostalgie..pentru că toţi purtăm în suflet o dorinţă imensă de iubire..în care ne dorim să strălucim pentru cineva, să iubim şi să trăim acea iubire. Fiecare purtăm în suflet paradisul nostru pierdut, speranţa că va exista cineva acolo, care ne va salva cineva care să ne mingaie, să ne asculte, să ne înţeleagă, să fie mereu prezent pentru a ne intinde un braţ...poate nu mereu foarte puternic, dar mereu acolo...o persoana care să ne şsoptească la marginea gandului, în fiecare dimineaţă, în fiecare seară că suntem iubiţi....Au fost momente în care mi-a fost teribil de teamă ca voi pierde un om deosebit ( pe care in final, l-am şi pierdut)...dar am supravieţuit.E drept, cu un preţ cam mare!
Dar aşa e viaţa. Şi trăiesc înca! Sau doar mi se pare?!!!
Probabil că dacă timpul nu ne-ar provoca, totul ar fi simplu şi fară rost.
Iar ţie cititorule, îţi doresc să ningă cu iubire peste toate gandurile tale, c-ai avut suficientă răbdare să le parcurgi pe ale  mele, şi poate să înveţi ceva din ele!

De esti singur iubite…

                                                                             


... lasă-mă să vin la tine...
Pe la miezul nopţii, poate, şi-ai să vezi căt e de bine.
Vom pluti spre orizonturi, cu al gândurilor zbor,
Şi ne-om face din trecuturi, drum spre timpul viitor.
Adevărul lumii totuşi, pune un accent ciudat
Pe-o altă realitate, si pe tot ce s-a întâmplat.
Voi veni în vis la tine, voi veni când n-ai să ştii,
Să nu dormi în astă noapte! Ca să poţi din nou să-mi fii...

Ce mi-ai fost candva, odată...zambetul de căpătai.
Seara când e-ntunecată, se iveşte-n prag la tine,
Şoapta-mi este zbuciumată, de un gând ce-ţi aparţine.
Viscolul dacă se simte, e un foşnet minunat,
Adevărul tu găseşte-l, cât eu încă n-am plecat!
Mai aproape de-ntrebare, gândul caută răspuns,
Adevarul poate doare, când de vis este pătruns,
Pe deasupra de consoane, litera e un cuvânt,
Poate plouă pe diseară ,dintr-o aripă de vânt...

Eşti prea singur, iubite? Noaptea sunt mereu cu tine,
Pe la miezul nopţii-n taină, te privesc când somnu-ţi vine,
Cerul iarăşi ne deschide, drum spre timpul viitor,
Trebuiau sa fie toate, nu-i nimic întâmplător.

Cum ti-a fost somnul ?!

                                                                     

Cum ţi-a fost somnul ?!Eu am fost din nou acolo...
Unde visele încep odată cu noi, unde tăcerea prinde sunet...
Prin iarbă, prin adieri dulci de vant, acolo am fost,

Unde poţi asculta în tihnă tăcerea, care nu-i tăcere.
Dincolo de noi, prin parfum de flori...

Sădite cu lacrimi de dor şi culoare.
M-am dus acolo,unde fară să vrei… păşeşti sfios,
Pentru ca pasul tău să nu tulbure amintiri trecute,

Duse pe culmi înalte, neştiute, în lumea sufletului:acolo am fost!
Unde sufletul e plin de acea lumină a iubirii, şi a frumuseţii.
A dorului de ceva ce n-ai văzut,ce n-ai atins,ceva ce doar ai simţit...
De acolo mă întorc mereu în lume cu sufletul plin de iubire.
Încerc să-ţi umplu sufletul cu iubirea pe care o simt că …

Încet ea se revarsă din inima mea...ca sa-ti poată spune
În fiecare dimineaţă, bine-ai venit...în viaţa mea!
 

Ridica-ti ochii

                                                                        




Ridică-ţi ochii iubirea mea, şi mă vei vedea!
Întinde mana, şi-o vei găsi-o pe-a mea.
Vorbeşte, vreau din nou să te ascult...  
Spune-mi orice, chiar şi ultimul tău gand.
Cere-mi orice şi cu siguranţă, vei avea.

Pentru că Eu...sunt, ceea ce am fost mereu...
Iubirea ascuns-adanc în inima ta.
Şi voi fi unică mereu în viaţa ta.
Fă doar un pas – unul singur, iar Eu...
Te voi urma...şi-ţi voi fi alături
Atata vreme cat dragostea noastră va exista.


luni, 21 februarie 2011

Te simt...

                                                              
Te simt în fiecare vis ... mi-e teamă doar să mă trezesc ...
Căci printre clipele reale n- am să te mai găsesc.
Flacari încinse-mi ard destinul şi-n marea...

Sufletului tău aş vrea ca să mă sting.

Cum să iubeşti o veşnicie , fără să poţi să o atingi?!!!
Mă înfioară aşteptarea ... E mult mai grea decât credeam.
Şi mă sfărâmă o durere mută, ştiind că tu nu eşti aici.

În vis ne-om tot iubi o vreme, apoi zorii vor veni,

Iar soarele cu-a lui minune, fără să vrea ne-o despărţi.
O dulce vis! Să iei cu tine parfumul meu şi să nu-l uiţi
Iar de - ţi va fi prea tare dor de mine...

Doar glasul vântului din amurgul serii, să-l asculţi ...

Te simt în fiecare noapte, chiar de nu ne-am întâlnit,
Noi mereu, mereu ne-am tot iubit…
Povestea noastră a fost scrisă .. .Of , Doamne !

Cât de mult noi ne-am mai iubit !

duminică, 20 februarie 2011

E noapte acum...

                                 
                                               
E noapte-acum, si este prea tarziu.
E timpul ca să dormi, iubitul meu!
Nu mai fii trist şi nici nu mai ofta…
Visează-acum la mine, la dragostea mea.

Visează-mă că sunt acolo, cu tine…
Şi-ţi voi aşterne ca pernă,  sufletul meu,
Apoi, te voi înveli cu inima mea,
Iar tu alinta-mă în visul tău…

Săruta-mă aşa cum vreau eu.
Îmbrăţişează-mă apoi cu drag…
Dorindu-mă aşa cum te doresc şi eu.
Cu fiecare noapte,mai mult şi tot mai mult.

Stiu că-n fiecare clipă tu te gandeşti la mine
Şi ştiu că îti doreşti să fii aici, cu mine.
Acelaşi vis îl am şi eu, iubitul meu,
Să fiu langă tine mereu.

Ştiu că mă iubeşti, şi mă doreşti,
Numai pe mine, şi-aud în noaptea grea
Cum mă chemi mereu în visul tău.
Trimite-mi doar dragostea ta, iubire…

Iar eu, îţi voi garanta dragostea mea,
Ca iubirea ta, va sta la loc de cinste
Aici, adanc ascunsă  în inima mea.

sâmbătă, 19 februarie 2011

Suntem plamădiţi


                                          
                                                                        
Suntem plămădiţi din vise, din lacrimi zambitoare,
Şi din surasuri ce plang adesea…cu ochii-n soare…
Suntem un noian de particule strălucitoare,
De praf şi vant , frunze desprinse din petale de toamnă…
Suntem cenuşa răspandită-n vant, idei, ganduri năucitoare,
Şi fărame de suflete, cu-asemănari atat de izbitoare.
Suntem stele căzătoare, ce îşi sting lucirea în mare…
În marea visurilor…din care taşnim din nou,
Aidoma  lavei dintr-un vulcan şi licărim strălucitor.
Viaţa  e un cant, dus pe aripi de gand, spre culmi de răsărit…
Viaţa  e un suflu diafan de aer, şi lumină…
Pe care apoi, îl tragi în piept cu o dorinţă nebună,
Pentru aţi stăvili nesaţul clipelor avide de trăiri…
Viaţa e o scanteie nestinsă de vant… e ca o briză,
Viaţa e un vis pe care-l trăim cu ochii deschişi,
Ca să fim siguri că nu este o plăsmuire…
A imaginaţiei noastre bizare!

PRIMAVARA, PEIMAVARA...

                                    




                             
                                          
 
Mi-am dorit să simt, să zbor, să mă înalţ şi să mă las încălzită de focul meu interior.
E soare la mine... am zburat... poate prea departe şi poate a fost prea frumos...
 sau spun "prea" pentru că înca mi-e frică.
De fapt depăşirea oricarei frici o faci fiind vulnerabil... lasandu-te cuprins de profunzimea sentimentelor. De ce? Pentru că nu te mai poţi ascunde şi pentru că nu te mai poţi minţi, pentru că tu însuţi eşti curat la suflet.
E minunat să poţi face soare în întuneric doar pentru că te deschizi şi laşi să pătrundă razele, e minunat cand poţi să-ţti deschizi larg ochii şi să pătrunzi cu privirea ta infinitul, e minunat cand poţi topi cu căldura sufletului tău orice obstacol, orice rău ce îţi stă în cale. Trăiesc, dincolo de trăirea condiţionată, traiesc pentru că trăiesc, iubesc pentru că iubesc şi sunt pentru că sunt. Ce zbor frumos! Ce adiere! Astfel de momente nu sunt decat o întalnire cu divinitatea, o întalnire tainică şi plină de semnificaţii. 
Am realizat însă că astfel de momente sunt unice, au o savoare, o artă aparte de a apărea şi dispărea. Nu putem avea o viaţă de astfel de momente, una dupa alta, pentru că le-am pierde savoarea, nu le-am înţelege mesajul, ne-ar "îmbăta" şi ne-ar face atat de egoişti. Aşadar am învăţat să-mi trăiesc întalnirile, şi mai important, am învăţat să le las să plece.... E friiigggg... şi… Doamne ce frig e.
O lacrimă azi mi-a îngheţat pe obraz... şi m-am gandit cate lacrimi am lasat să-mi îngheţe pe obraz dar şi în sufletul meu trăindu-mi suferinţta.
De frig azi mi-au îngheţat aripile, n-am putut să zbor şi ceva mă ţinea forţat la sol... era aşa o ceaţă în viaţta mea că-mi era imposibil să pot zbura.
Azi nu am simţit focul inimii. Nu a avut puterea să ma încălzească oricat am apelat la el.Dezolată... tristă... frig... îngheţ... amorţeală.. o suferinţă pusă parcăa la păstrat. 
Noroc că ştiu că vine primăvara şi oricat de greu mi-ar fi acum, există un firesc al lucrurilor, există alb şi negru, există frumos şi urat, există suferinţă şi fericire, există frig şi cald. 
Pană atunci mă rog ca focul inimii să mă încălzească, mă rog să fie senin pentru a putea zbura.
Am să fac primăvara în sufletul meu, o primăvară care să-mi topeasca lacrimile şi care să-mi readucă zambetul pe buze pentru că… mă mai surprind contempland la trecut, cu o nostalgie dulce, însă prezentul e tot ceea ce contează, pentru că alegerea corectă vine din adancul sufletului tău, acolo unde nu poate exista altceva decat iubire, unde nu ajunge altcineva decat tu, aşa că nu ai cum să fii rănit(ă).
Alegerea corectă înseamnă să laşi uşa deschisă şi să vezi care e mesajul fiecarei persoane sau eveniment care apare în viaţa ta.
Poate fi doar un bun prieten, poate te va conduce spre iubirea pe care ţi-o doreşti, poate mai ai ceva de învăţat , etc.Şi de aceea, acum...sunt într-o pauză de zbor... mă odihnesc, mă bucur şi îmi trag sufletelul.

Admir priveliştea şi îmi adun resursele pentru un nou zbor, o nouă întalnire tainică cu iubirea ce va să vie…acum în prag de Primăvară.

Strange-ma-n brate

                                           

Cea mai mare fericire este sa iubesti...

                                                                                    

Iubeşti cu adevarat atunci cand nu aştepţi nimic în schimb..
Atunci cand şi mireasma unei flori doare,
Atunci cand şi o simplă amintire îţi invadează mintea…
Îţi mulţumesc că te iubesc!" asta ar trebui să spunem mereu.
Îţi mulţumesc că simt frumuseţea în tot ce mă înconjoară,
În razele soarelui, în parfumul florilor, în magia nopţii.
Îţi mulţumesc că exişti!...Aş vrea să fiu o aripă din gandul tău,
Ca să-ţi sărut tăcerea şi să-ţi mangai singurătatea !! ...
Dacă nu te-aş fi întalnit nu aş fi ştiut niciodată cine sunt cu adevarat.
TE IUBESC, îngerul viselor mele ...apărut de nicăieri!
Te iubesc...şi asta nu trece cu nimic!
Te iubesc cum nu există iubire pe lumea asta!
Tu eşti cel care mă face să sper şi să visez, eşti sufletul meu...
Toată existenţa mea este un şir lung de întrebări ...
Atunci cand voi reuşi să aflu răspunsul măcar la jumatate din ele...
Poate voi înţelege de ce te iubesc atat de mult...
Te iubesc cu tot ce am mai nobil, mai înalt şi mai cinstit în suflet...
Te iubesc pe tine şi pentru tine, numai pentru tine!....
Nici o picătură din bucuria şi fericirea dragostei mele
Nu vreau să se reverse asupra mea, ci toată, să fie a ta şi numai a ta!
Te iubesc pentru tot ce ai suferit de-a lungul timpului ,
Pentru tot ce te-ai bucurat, pentru cat ai luptat ....
De-ai şti cum binecuvantez durerile şi suferinţele ce te-au marcat
Pentru că ele, ţi l-au călit,şi ţi-au făcut sufletul aşa cum este astăzi...
Te iubesc, şi la ce mi-ar trebui mai mult?!