Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

luni, 7 ianuarie 2013

Urare în 2013!




Bună seara oameni dragi!
Mă primiţi cu urarea mea…
De bucurie şi La mulţi ani,
Ce  v-o fac din toată inima?!

Dacă da, atunci ea începe așa:
An nou fericit,  prieteni buni!
Știu că-i o urare din străbuni,
Și spusă, la casele de oameni buni.

Dar am venit și în acest an…
Să vă urez din suflet, La mulţi ani!
S-aveţi numai bucurii în casă,
Şi bucate-alese, pe-a voastră masă.

Sufletul să vi se-nveselească
Şi bucuria să vă însoţească!
S-aveţi linişte şi pace-n suflet
Şi lumină, în al vostru umblet.

Visele să se transpună-n realitate,
Ca să puteţi face opere de caritate!
Să ştiţi a vă bucura când dăruiţi…
Celor care-n lume, sunt nefericiţi.

Îngerii toţi din cer, putere să vă dea,
În tot ceea ce faceţi şi voi veţi vrea!
În suflete, să vă semene Bunul Dumnezeu,  
Seminţia dreptăţii ca să distingeţi binele de rău.

Şi la anul, dacă vom mai trăi şi-om fi,
Cu siguranţă, ne-om mai întâlni pe-aci!
Şi iarăşi ne vom ura de toate şi cu dor,
Ca s-avem în viaţă mult noroc şi spor!

Iar pentru toţi aceea ce azi se sărbătoresc,
Şi sunt botezaţi cu prenumele Ioan, Ioana,
Să aibă parte de belşug, eu la toţi le doresc,
Şi să fie iubiţi, preţuiţi de Sfântul lor, întotdeauna!

Să fie curaţi la suflet, cinstiţi şi demni
Şi cu iubire mare, faţă de ai lor semeni!
Să ştie să dăruiască din prea plinul lor…
Şi-acelora ce n-au, şi sunt cu sufletul gol!

La anul şi la mulţi ani, să fiţi iubiţi
S-aveţi belşug, mulţi bani şi fericiţi!
Succesele mereu să vă-nsoţească…
Şi Dumnezeu, de rele să vă păzească!

La mulţi ani, 2013!

Maria D.
07.01.2013


duminică, 6 ianuarie 2013

Doamne…!!!



Botează-mi Doamne, gândurile-n tihnă,
Şi temerile ce port adânc în  sufletul meu…
Ajută-mă să  deosebesc lumina de-ntuneric,
Şi iubirea de semeni, s-o port în gândul meu!

Stropeşte cu Lumina TA, din a TA privire,
Şi peste privirile, celor care nu mai văd.
Şi fă ca parfum de roze şi de-mplinire,
Să curgă din plin, peste-al TĂU norod!

Fă un compromis, în lumea ce se naşte,
Şi  fă ca toate aceste încercări târzii…
În chip de vise, îngerii toţi să zboare,
Şi linişte s-aştearnă, în sufletele pustii.

Iar sub stindardul aducerii aminte,
Botează cu-n crâmpei de fericire…
Gândul nostru şi lumea şi pământul
Şi toate câte sunt, iar Tu, le ştii prea bine!

Botează  întreg universul cu lumină,
Şi picurăne-n inimi, cu lumină şi cu vis…
Ca să dormim în adăpostul Tău de Pace,
Şi-n leagănul TĂU , acolo…în paradis!

Versuri, Maria D.
Bucureşti 06.01.2013

De Bobotează!



Astăzi este Bobotează şi nu-i ger…
Dar am în inimă credinţa vie.
Şi chiar de-ar fi, n-aş sta în ger…
Dar mă rog Domnului, bine să ne fie!
 

Astăzi apele toate vor fi  iar sfinţite,
Și sufletele noastre fi-vor primenite…
Ca să vază, Lumina ce se sloboadă,
Atunci când, se vor unge cu pomadă.

Azi cu toţii ar cam trebui să mergem,
Ca să luăm de la biserică, agheasmă.
Este frumos, nu-i ger de Bobotează,
Aşa ca de-obicei,  sau ca altădată…!

Astăzi, sobor de preoţii sfinţesc, ca de-obicei,
Mereu aceleşi cruci gigant, din gheaţă.
Iar prin ceaţa alburie, Tu, ISUSE îmi apari,
În albul TĂU imaculat, ca o fantasmă!

E Boboteaza, şi-n noi, viaţa iar pulsează ,
Pulsează peste noi şi peste-al nostru trup!
Afară-i soare, și-am fost să iau și eu agheasmă…
Dar după atâta buluc, repede m-am întors în casă.

Voi sta în casă la cald, privind afară pe ferestră,
Cum soarele sclipește și florile zâmbesc în glastră.
Voi medita și voi crede că oamenii vor fi mai buni,
Iar cu aceea care n-au nimic, vor fi mai milostivi!

Versuri, Maria D.
Bucureşti, 06.01.2013

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Urare pentru Noul An!


Să ai parte-n viaţă de multă iubire,
Iar în suflet, de un ocean de fericire!
Frumoasele vise să ţi se-mplinească,
Iar îngerii… norocul  să-ţi dăruiască!

Să fii bun cu ceilalţi şi-nţelegător…
Iar de oameni, să fii mereu iubitor.
Întotdeauna cu drag să dăruieşti,
Ca mai târziu să ştii cum să primeşti.

Să crezi mereu în oameni şi în tine,
Şi-ntotdeauna, tu, să faci doar bine.
Să-ntinzi o mână celor în sărăcie…
Ca să-ţi umpli sufletul cu bucurie.

Să fii mereu tu, cel ce înainte-ţi stai,
Să fii întotdeauna, aşa cum tu visai!
Căci ai venit pe lume împrăştiind lumină,
Iar în suflet, cu dorinţa de-a face bine!

La mulţi ani!

Versuri, Maria D.
Bucureşti 01.01.2013

Dakuwaqa's Garden - Underwater footage from Fiji & Tonga