Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

vineri, 6 aprilie 2012

Cu tot ce-ncerci!



Cu tot ceea ce-ncerci mereu, să-mi zici ,
Uneori, mă simt aşa frumos chemată…
Numai că… sunt atâţia băieţi pe-aici,
Şi pe toţi îi simt, cum abia mă aşteaptă...

Ştii să spui, vorbe care adesea îmbie,
Şi vrei să pari şi un mare vrăjitor...
Însă, pe mine,  cu-a ta mare vrăjitorie,
N-ai să mă faci, nicicând, să mor de dor !

Chiar dacă, prin vorbe, crezi că mă vrăjeşti,
Ştiu să fiu destul de tare, şi nu cred că ţine!
Mie, mintea n-ai să poţi să-mi zăpăceşti!
Tu…te joci doar cu focul...şi nu este bine...

Nu-ţi imagina cumva, că vei putea vrăji!
Sperând astfel, că-n mine poţi trezi fiori.
Vorbe frumoase ticluieşti, despre iubire,
Dar o faci mereu, doar la nivel de teorie.

N-am să mă pierd ca o mică fecioară,
Pentru că, de iubire, tu… eşti departe !
Vorbele tale abile, chiar crezi că  înfioră,
Deşi...s-ar putea să ai şi tu, dreptate!

Când voi fi, cândva, cuprinsă de iubire…
Îmi voi dori, în braţe să te strâng, de dor!
Şi-atunci, să vibrezi şi tu, de fericire…
Simţind din plin, ce înseamnă să faci amor !

Eu sunt frumoasă, jucăuşă şi şarmantă…
Iar tu, eternul visător...din depărtate zări.
Nu-mi permit să mă las, de tine fermecată,
Cu-atât mai mult, de-al tău surâs cuceritor !

Eu ştiu că prin firea mea, sunt cam nepăsătoare.
Dar tu, te aştepţi, cumva, ca eu să-ţi cad în plasă. 
Poate dorinţa-ţi este  intensă şi prea arzătoare,
Nu mai cred demult, că se mănâncă, tot ce zboară!

Versuri, M. D.
Bucureşti, 6 Aprilie, 2012

marți, 3 aprilie 2012

Am obosit!


Când te-am întâlnit, iubirii, mi-am dorit, să-i pot da glas.
Ceea ce  simţeam, rima cu tine, şi mai scos din impas.
Apoi, mi-am dorit întruna, ca pe cerul tău albastru,
Eu să pot face popas, în serile târzii de toamnă, la apus.

Uneori, şi-n în nopţile când, stelele pe cer lucesc străine.
De-atunci, eu, alerg întruna, într-un cerc închis, ca nebuna.
De multe ori îmi doresc, să am şi eu, o  mică rază de lumină.
Ca mai apoi, să-mi doresc…să-ţi pot spune, cât te iubesc!

Aşa credeam eu, atunci! Că te-ai născut, pentru mine..
Dar cerul întreg… prin gestul tău,s-a prăbuşit peste mine.
El s-a ascuns deodată-n ploi , iar paşii mei, de-atunci…
Strivesc întruna, destine, pentru că-n toţi, te văd pe tine.

Am obosit să mai aştept, o clipă pentru amândoi…
Am obosit s-aştept mereu o clipă, care nu mai vine.

Versuri, M. D.
Bucureşti, 1 Aprilie, 2012

O frumoasă amintire!


Nu ne-am întâlnit niciodată faţă-n faţă!
Dar cu deosebită grijă, ştim să ne oferim,
Ori de câte ori avem posibilitatea…
Gândurile, şi ne urăm ceva frumos…

Ne amăgim cu speranţa zilei de mâine…
Ehei! Dar cât este frumos, nu-i aşa?!
Suntem  prieteni, pe durată nedeterminată…
Eu sunt o lacrimă, iar tu, eşti o blândă adiere…

Şi  împreună, completăm acel gând.
Nu avem interese, nu avem justificări!
Ne completăm timpul ce ne prisoseşte,
Încercând astfel, să ne apropiem sufletele…

Şi-atâta timp, cât vom avea ceva de spus…
Vom fi prieteni, şi gândul ni-l vom împărtăşi.
Apoi… când nu vom mai avea nimic a spune…
Vom deveni, doar o frumoasă amintire.

Versuri, M. D.
Bucureşti, 2 Aprilie, 2012

Mi-e dor...


Mi-e dor să mai aud marea cântând,
În briza dulce, ce-nvăluie  dimineţi.
Mi-e dor, de glasul undei fremătând,
Şi de iubirea, precum o văd poeţii.

Mi-e dor , să mai simt mirosul crud,
Al frumoaselor flori de primăvară!
Mi-e dor, de valul care-mbracă când,
Aud ecoul nesfârşit, al viselor de vară.

Mi-e dor, să mai pot privi de-aproape,
Către răsăritul minunat… cel din adânc.
Şi-mi este dor, de curcubeul dintre pleoape,
Ce, de când lumea, zace, între cer şi pământ.

Mi-e dor, şi de asfinţitul  frumos, şi cald,
Şi de norii, ce îmbracă-n asfinţit, zarea.
Mi-e dor, când ceru-n asfinţit, adoarme,
Pe luciul minunat, al mării de smarald.

Mi-e dor, să mai privesc iarăşi în zare,
Şi să-mi mai fac visuri! Cum ar fi oare!
Mi-e dor, şi de acea domnişoară care…
Privea pământul, plângând în  depărtare…

Versuri, M. D.
Bucureşti, 2 Aprilie, 2012

duminică, 1 aprilie 2012

Îţi amintești de mine?


 
Sunt eu, prinţesa ta! Sufletul ascuns în palmă.
Sunt glasul inimii tale, din noaptea târzie…
Când, cu drag tu, mă-nvelești cu aripile iubirii,
Iar în  sufletul tău blând , îmi deschizi cărare.

Mă alinţi cu şoaptele tale, şi eu mă adâncesc,
În acea sclipire minunată a ochilor tăi vii, căprui…
…Sau poate-s verzi …uneori visători sau zglobii…
Când sufletele adorm îmbrăţişate, în nopţi târzii.

Cum aş  putea uita vreodată, fericirea ce mi-ai dat…
Sau acele clipe, când  tu, mă mângâiai neîncetat .
Cerul ne scaldă în praf de stele, ce ni se aşează pe vise,
Vise ,unde ne căutăm mereu, așteptând clipele promise..

Mă trezesc în şoapte de dor , tu…eşti lângă mine.
Iar vocea ta, mi-alungă neliniştea ca prin minune …
Apoi, te-așez de fiecare dată, pe-o margine de gând,
Ca să-mi inunzi întreg sufletul, iar eu, să nu mai plâng..

Doar tu-mi umpli, clipele de singurătate cu iubire…
Şi doar tu, aşa cum ştii, cu multă cu tandreţe.
Noaptea , din stele , cu răbdare , tu-mi faci colier.
Închid ochii şi te strâng între gene, eşti un mister…

Te sărut cu toata dragostea mea, cu multă dăruire,
Şi-ncerc întotdeauna să-ţi spun, cât mi-e de bine.
Apoi, râd cu poftă, plâng, iarăşi zâmbesc, atunci…
Când simt că totul în jurul meu,  emană... iubire !

Versuri M. D.
Bucureşti, 1 Aprilie, 2012