Cine eşti tu, străine? Şi ce ascunzi sub chipu-ţi zambitor?
Te simt ca pe o apă adancă, nemangaiată dar alimentată,
De un imens izvor din care se înalţă ca o stancă,
Nelinişti, ce aruncă umbre sumbre peste viitor.
Ştiu că nu am găsit încă, raspuns la această întrebare,
Caci prin natura ta, eşti un mister de nepătruns,
Acoperit de creator, cu o oglindă…mare,
Ce stăluceşte jucauşă, printere razele de soare!
De-aş şti că eşti un înger bun, aş îngenunchea fără ezitare,
Şi te-aş ruga din tot sufleutu-mi zdrobit şi umilit…
Să-mi fii stăpan peste inima-mi ne-ncrezătoare,
Iar peste viaţa mea, o stea pe veci călăuzitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu