Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Lasă-mă să-ţi arăt!

        Lasă-mă să-ţi arăt!

Lasă-mă sa-ţi fiu, ploaia ce-a picurat…
Lasă-mă sa-ţi umplu trupul însetat,
Care este de atâta aşteptare, uscat…
Şi de arşiţa zilelor, mereu însingurat.

Lasă-mă să mă revărs uşor peste tine…
Şi timidă, să te-ating şi tainic să te simt.
Lasă-mă să te chem,  mereu doar pe tine…
Atunci când norii albi, se dezlănţuie subit.

Lasă-mă să te răsfăţ numai în sărutări…
Iar tu, să-noţi în apa vie ce te-mpresoară,
Şi te-nfioră, când te sufoc cu îmbrăţişări,
Ca să-ţi doreşti  să fiu lângă tine,  iară!

Lasă-mă să te opresc o clipă din veşnicie…
Sub ropotul de ploaie...cu iz de iasomie.
Să-ţi arăt cum este să iubeşti cu-adevărat,
Atunci, când sufletul, îţi este sincer şi curat!

Versuri, Maria D.
Bucureşti, 6 Octombrie, 2012