Mă
întrebam odată, ce-i somnu-acesta?
Visul..?!
Cum poate să vină-ncet, tiptil,
Şi-n mare
taină departe să te poarte…
Pe un tărâm
atât de minunat şi mirific.
Un tărâm
unde pomii încep a ruginii,
Şi unde
struguri abia-s culeşi din vii…
Pădurea
arămie sub gene-ţi stă pitită,
În
strălucire-ai vie, frumos este gătită!
Deodată,
apare-n faţa ta un inorog.
Cu coam-ai
răsfirată el se apleacă,
Şi din
priviri… tainic te-ndeamnă,
Să sui pe
el şi să-l prinzi de coamă.
În fuga
lui, el te duce iute peste ape,
Şi ca
gândul, peste munţi şi văi te poartă!
Tu tragi
nădejde ca el să te coboare,
În faţa
unui prinţ, într-un palat mare.
Un prinţ
frumos, înalt, cum altul nu-i,
Să te-ntâmpine
cu sufletul îmbucurat…
Ca mireasa
lui de-a pururi lui să-i fii,
Căci de
prea multă vreme, el te-a aşteptat!
Însă
zorii, când peste tine au răsărit…
Ochii
ţi-au deschis şi iute te-ai trezit!
Iar visul frumos
ţi l-a spulberat…
Şi prinţul
a rămas… în vis ferecat!
Zadarnic
vrei, în pat tu să mai stai,
Că poate…
prinţul îl vei revedea!
În altă
noapte, ei, în vis vor reveni,
Acu-au
plecat, nu vor mai apărea!
Versuri,
Maria D.
Braşov, 23
August 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu