Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

sâmbătă, 24 august 2013

Pentru Oamenii care-au păşit pe strada mea…






Pentru prietenii adevăraţi din viaţa mea!
Am  pornit împreună…
A fost un început!
Am rămas împreună…
A fost un progres!
Am izbutit împreună…
A fost un succes!

Mai întotdeauna mi-a plăcut să-mi imaginez că…viaţa este ca o stradă.
O stradă pe care oamenii trec şi petrec în goana lor pentru cele cotidiene şi nu numai. Uneori prea grăbiţi alteori dimpotrivă, parcă ieşind la promenadă…pe strada pustie sau aglomerată…
Este adevărat că unii care trec pe stradă, au tălpile murdare, încarcate cu prea mult noroi şi nu le pasă căci ştiu că au şi ei rolul lor pe această stradă.
Trecerea lor pe strada ta, te fac să devii mai atent şi să încerci să conştzientizezi ce fel de Om vrei să devii ca să înveţi astfel să fii cât mai bun în viaţă.
Însă cei pe care vrei cu adevărat să-i pastrezi în sufletul tău, sunt oameni frumoşi, oameni care şi-au lăsat poarta sufletului larg deschisă, astfel să-ţi poată pătrunde acolo mai uşor, oameni aidoma ţie, oameni cu gesture simple care reuşesc să-ţi schimbe ziua, uneori chiar viaţa. Sunt acei oameni care te salută jovial, cu zâmbetul mereu pe buze, care-ţi deschid uşa când ai mâinile ocupate, oameni care se apleacă să-ţi ridice în graba ceea ce tocmai ai scăopat pe jos, sunt oamenii aceea care mereu cred în tine şi-n forţa ta interioară  şi care-ţi dau mereu curajul de-a merge mai departe, îndemându-te cu calm şi pricepere acolo unde cred ei că-ţi este locul şi unde sunt siguri că prin forţe proprii vei putea învinge spunându-ţi mereu… “ Hai, curaj! Ai să vezi că totul va fi bine!” Aceşti oameni îţi rămân cu adevărat în minte, dar mai ales în suflet…şi tot ce-ţi mai doreşti este ca Tu, la rândul tău  să poţi ajunge un Om frumos în sufletul altcuiva.
Acelor oameni, eu vreau astăzi să le mulţumesc pentru tot şi toate, dar mai ales pentru preţuirea lor în sufletul minunat şi să-i asigur că mereu, atât timp cât voi trăi, ei se vor bucura de toată stima şi respectul cuvenit din partea mea.
Acelor oameni, eu vreau astăzi să le mulţumesc pentru îndrăzneala de-a fi păşit pe strada mea, chiar de le era necunoscută şi să le mărturisesc cu mâna pe suflet că fără de ei, strada mea ar fi fost pustie astăzi.

Vouă prieteni dragi v-am închinat astăzi din prea plinul sufletului meu, aceste versuri care nu sunt altceva decât rodul prieteniei şi atenţie cu care, mereu voi m-aţi înconjurat. Vă mulţumesc şi deopotrivă vă preţuiesc!
Aceeaşi dintotdeauna…
Mariana Dumitrescu.


Pentru voi prieteni!

În viaţa mea voi aţi intrat prieteni,
șind printre amarele-mi tăceri.
Tăceri ce m-au purtat spre amăgiri,
Şi prin nisipul fin al viselor de ieri.

În voi, eu m-am privit ca-ntr-o fântână,
Ce mi-aţi umplut-o prin descătuşate ploi,
Atunci, când uşor m-aţi prins de mână…
Iar tristeţia… mi-aţi alungat-o tot voi!

Rămâneţi prieteni dragi cu mine-alături…
În frumosul meu vis de eternă primăvară!
Rămâneţi ca să-mi fiţi arcuş, prieteni buni,
Iar pentru voi, eu să rămân bătrână vioară,

Care-i învăluită în întunecatu-i rubiniu,
Iar împreună, noi poveşti să depănăm…
Poveşti despre cum a fost şi vrem să  fim.
Pentru că doar prin voi, eu pot să respir!

Veruri Maria D.
Braşov, 21 August 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu