Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

miercuri, 23 februarie 2011

Iubirea-i cât inima de mare


Pentru tine aştern aceste gânduri,
Slove care să-ţi bucure privirea.
Pe foaia albă pură ca iubirea,
Pentru tine scriu noaptea mii de rânduri.

Că intre noi s-aşterne depărtarea,
Distantele făcând să crească dorul,
În suflet clocoteşte iar amorul
Şi-mi plânge fără tine fericirea.

Dorul meu spre tine acuma zboară
Şi gânduri iţi trimit acum solie.
Tu fă-mi din când în când o bucurie,
Scăpându-mă de viaţa cea amară.

Cu semnul tău fă inima să-mi cânte,
Că-n depărtare dorul nostru creşte,
Dar spre mine trimite azi o veste,
Că eu de azi nu mai găsesc cuvinte.

Ca semn trimite-mi, în dar, o sărutare,
Să-mi cadă ca un fluture pe gene
Şi te voi cânta astăzi în poeme,
Că iubire-i cât inima de mare.

Publicat de la
Etichete:

Un comentariu:

  1. Speranţa_201325 februarie 2011 la 18:57

    Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute
    În care te-aş vedea, aş spune… “te iubesc”
    Şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gandul că deja ştii.
    Vor trece ani… Nu-mi plac nici cupele de-argint, nici auritele pocale,
    Ci dintre toate cel mai drag îmi e căuşul palmei tale.
    Vor trece ani… Şi mereu, cu-aceeaşi dragoste de prima data,
    Voi bea din palma ta, de care niciodată nu ma voi sătura.
    Pe-acelaşi drum, ca la-nceput voi dogori mereu la faţa ta.
    Iar brazda-am să-ţi sărut pe-obrazul însemnat de viaţă!
    Dar dacă,în aceeaşi zi, mi-ai da să beau din mari pocale,
    Eu, dintre toate, m-aş opri tot la căuşul palmei tale.
    Tu, cel ce mă faci să cânt şi să visez acum.
    Eu vad ca eşti departe, şi poate n-ai să vii...
    Şi cine eşti, eu nu ştiu încă, cum cine sunt,
    nici tu nu ştii; dar simt că eşti aevea, că ochi de înger ai,
    Că porţi ceva în tine din vremi de mult apuse…
    Tu, care eşti departe şi poate n-ai să vii... ...
    Şi cine ştie? Poate e visul meu de vină,
    Căci el îţi dete viaţa, şi doar în el trăieşti,
    Tu, care azi nu eşti - Şi poate niciodată aevea n-ai să fii...
    Dar eu visez - şi visul aripile-şi întinde…
    Eu visez - şi visul din nou mai mult s-aprinde…
    Chiar dacă vei ramâne un dor neîmplinit,
    Tu, care nu eşti astăzi, şi poate n-ai să fii…
    Ori eşti, dar poate prea departe, şi pururi n-ai să vii,
    Pentru că eu sunt,dincolo de fereastra sufletului tău,
    Tu eşti…şi vei fi mereu, de-apururi…poate, doar în visul meu.

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)