Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

luni, 10 februarie 2014

Vis de iarna!


Ninge, cad fulgi uşori de nea,
Şi simt cum în suflet se topesc.
Ninge,  şi cad de parc-ar vrea,
Prin ei să-mi spargă carapacea.

În mine sentimentele se zbat,
Le simt cum îmi inundă inima.
Şi îi simt apoi, cum treptat…
Îmi tulbură până şi privirea.

În ceaţa din poveste te zăresc…
Şi-n ochi mi-e scrisă bucuria!
Îţi văd chipul clar, şi îl privesc…
Şi sufletu-i percepe fericirea.

E întuneric şi totuşi te zăresc,
Tot mai clar şi de multe ori!
Răsuflarea-n frig ţi-o pândesc,
Când îmi trezeşte calzi fiori…

Te apropii, şi mâna tu mi-o dai,
Ca-n mâna mea să ţi-o predai!
Viscolul  transformă totu-n gheaţă,
Iar tu dispari, pierzându-te în ceaţă.

Nu ştiu nici acum dac-a fost vis…
Sau dac-a fost chiar realitate.
Dar ştiu bine că mi-am promis…
Să nu-mi las visele abandonate!

Versuri, Maria D.
Bucureşti, 01. 02.2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu