Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

marți, 3 aprilie 2012

Mi-e dor...


Mi-e dor să mai aud marea cântând,
În briza dulce, ce-nvăluie  dimineţi.
Mi-e dor, de glasul undei fremătând,
Şi de iubirea, precum o văd poeţii.

Mi-e dor , să mai simt mirosul crud,
Al frumoaselor flori de primăvară!
Mi-e dor, de valul care-mbracă când,
Aud ecoul nesfârşit, al viselor de vară.

Mi-e dor, să mai pot privi de-aproape,
Către răsăritul minunat… cel din adânc.
Şi-mi este dor, de curcubeul dintre pleoape,
Ce, de când lumea, zace, între cer şi pământ.

Mi-e dor, şi de asfinţitul  frumos, şi cald,
Şi de norii, ce îmbracă-n asfinţit, zarea.
Mi-e dor, când ceru-n asfinţit, adoarme,
Pe luciul minunat, al mării de smarald.

Mi-e dor, să mai privesc iarăşi în zare,
Şi să-mi mai fac visuri! Cum ar fi oare!
Mi-e dor, şi de acea domnişoară care…
Privea pământul, plângând în  depărtare…

Versuri, M. D.
Bucureşti, 2 Aprilie, 2012

Un comentariu:

  1. Înfioară-mă cu atingerea ta
    şoptindu-mi despre clipele
    în care mă doreai…
    Frumuseţea vieţii mele tu să fi,
    alungându-mi vise neîmplinite…
    Povesteşte-mi despre iubirea
    care s-a născut în tine,
    şopteşte-mi de tot ce acuma-s eu
    şi iubeşte-mă cum n-ai iubit vreodată!
    Femeia mea vei fi atunci când înfiorată,
    cu un sărut îmi vei spune,
    cât ţi-a fost de dor,
    că ţi-a fost un dor nemărginit de mine…

    RăspundețiȘtergere