Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

marți, 3 aprilie 2012

Am obosit!


Când te-am întâlnit, iubirii, mi-am dorit, să-i pot da glas.
Ceea ce  simţeam, rima cu tine, şi mai scos din impas.
Apoi, mi-am dorit întruna, ca pe cerul tău albastru,
Eu să pot face popas, în serile târzii de toamnă, la apus.

Uneori, şi-n în nopţile când, stelele pe cer lucesc străine.
De-atunci, eu, alerg întruna, într-un cerc închis, ca nebuna.
De multe ori îmi doresc, să am şi eu, o  mică rază de lumină.
Ca mai apoi, să-mi doresc…să-ţi pot spune, cât te iubesc!

Aşa credeam eu, atunci! Că te-ai născut, pentru mine..
Dar cerul întreg… prin gestul tău,s-a prăbuşit peste mine.
El s-a ascuns deodată-n ploi , iar paşii mei, de-atunci…
Strivesc întruna, destine, pentru că-n toţi, te văd pe tine.

Am obosit să mai aştept, o clipă pentru amândoi…
Am obosit s-aştept mereu o clipă, care nu mai vine.

Versuri, M. D.
Bucureşti, 1 Aprilie, 2012

Un comentariu:

  1. Îţi aştern azi un covor de flori,
    Să păşeşti pe el, când te trezeşti,
    Să mă adori şi să mă iubeşti,
    Din nou, de seara până în zori.

    Să nu avem altă dorinţă,
    Ci doar valuri de iubire,
    O întreagă fericire,
    Iar dorul să fie credinţă.

    Ochii tăi ard ca doua stele,
    Strălucitori ca doi luceferi,
    Veşnicul far iubirii mele .

    Iar sânii albi ca nişte nuferi
    Şi braţele care mă cheamă,
    Iubirii mă ofer eu gamă.

    RăspundețiȘtergere