Cu tot ceea ce-ncerci mereu, să-mi zici ,
Uneori, mă simt aşa frumos chemată…
Numai că… sunt atâţia băieţi pe-aici,
Numai că… sunt atâţia băieţi pe-aici,
Şi pe toţi îi simt, cum abia mă aşteaptă...
Ştii să spui, vorbe care adesea îmbie,
Şi vrei să pari şi un mare vrăjitor...
Însă, pe mine, cu-a ta mare vrăjitorie,
Însă, pe mine, cu-a ta mare vrăjitorie,
N-ai să mă faci, nicicând, să mor de dor !
Chiar dacă, prin vorbe, crezi că mă vrăjeşti,
Chiar dacă, prin vorbe, crezi că mă vrăjeşti,
Ştiu să fiu destul de tare, şi nu cred că ţine!
Mie, mintea n-ai să poţi să-mi zăpăceşti!
Mie, mintea n-ai să poţi să-mi zăpăceşti!
Tu…te joci doar cu focul...şi nu este bine...
Nu-ţi imagina cumva, că vei putea vrăji!
Sperând astfel, că-n mine poţi trezi fiori.
Vorbe frumoase ticluieşti, despre iubire,
Vorbe frumoase ticluieşti, despre iubire,
Dar o faci mereu, doar la nivel de teorie.
N-am să mă pierd ca o mică fecioară,
Pentru că, de iubire, tu… eşti departe !
Vorbele tale abile, chiar crezi că înfioră,
Vorbele tale abile, chiar crezi că înfioră,
Deşi...s-ar putea să ai şi tu, dreptate!
Când voi fi, cândva, cuprinsă de iubire…
Îmi voi dori, în braţe să te strâng, de dor!
Şi-atunci, să vibrezi şi tu, de fericire…
Şi-atunci, să vibrezi şi tu, de fericire…
Simţind din plin, ce înseamnă să faci amor !
Eu sunt frumoasă, jucăuşă şi şarmantă…
Eu sunt frumoasă, jucăuşă şi şarmantă…
Iar tu, eternul visător...din depărtate zări.
Nu-mi permit să mă las, de tine fermecată,
Nu-mi permit să mă las, de tine fermecată,
Cu-atât mai mult, de-al tău surâs cuceritor !
Eu ştiu că prin firea mea, sunt cam nepăsătoare.
Dar tu, te aştepţi, cumva, ca eu să-ţi cad în plasă.
Poate dorinţa-ţi este intensă şi prea arzătoare,
Nu mai cred demult, că se mănâncă, tot ce zboară!
Versuri, M. D.
Bucureşti, 6 Aprilie, 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu