Când te-am întâlnit, iubirii, mi-am dorit, să-i pot da glas.
Ceea ce simţeam, rima cu tine, şi mai scos din impas.
Apoi, mi-am dorit întruna, ca pe cerul tău albastru,
Ceea ce simţeam, rima cu tine, şi mai scos din impas.
Apoi, mi-am dorit întruna, ca pe cerul tău albastru,
Eu să pot face popas, în serile târzii de toamnă, la apus.
Uneori, şi-n în nopţile când, stelele pe cer lucesc străine.
De-atunci, eu, alerg întruna, într-un cerc închis, ca nebuna.
De multe ori îmi doresc, să am şi eu, o mică rază de lumină.
Ca mai apoi, să-mi doresc…să-ţi pot spune, cât te iubesc!
De-atunci, eu, alerg întruna, într-un cerc închis, ca nebuna.
De multe ori îmi doresc, să am şi eu, o mică rază de lumină.
Ca mai apoi, să-mi doresc…să-ţi pot spune, cât te iubesc!
Aşa credeam eu, atunci! Că te-ai născut, pentru mine..
Dar cerul întreg… prin gestul tău,s-a prăbuşit peste mine.
Dar cerul întreg… prin gestul tău,s-a prăbuşit peste mine.
El s-a ascuns deodată-n ploi , iar paşii mei, de-atunci…
Strivesc întruna, destine, pentru că-n toţi, te văd pe tine.
Am obosit să mai aştept, o clipă pentru amândoi…
Am obosit s-aştept mereu o clipă, care nu mai vine.
Am obosit s-aştept mereu o clipă, care nu mai vine.
Versuri, M. D.
Bucureşti, 1 Aprilie, 2012
Îţi aştern azi un covor de flori,
RăspundețiȘtergereSă păşeşti pe el, când te trezeşti,
Să mă adori şi să mă iubeşti,
Din nou, de seara până în zori.
Să nu avem altă dorinţă,
Ci doar valuri de iubire,
O întreagă fericire,
Iar dorul să fie credinţă.
Ochii tăi ard ca doua stele,
Strălucitori ca doi luceferi,
Veşnicul far iubirii mele .
Iar sânii albi ca nişte nuferi
Şi braţele care mă cheamă,
Iubirii mă ofer eu gamă.