Cum?!!

Cum să-mi împiedic sufletul însingurat
Să nu-l ajungă pe-al tău cutremurat ?
Cum să-l înalţ mereu, deasupra ta,
Spre alte lucruri, alte culmi, altundeva ?

O!... Cat de mult, aş vrea să-l pot aduna,
Langă ceva pierdut în umbra ta!
Într-un ungher al sufletului,uitat de mult,
Tăcut, strain, nefremătand,în noaptea grea,

Ce nu se-ndepărtează nici atunci cand,
Adancurile-ţi lunecă departe, unduind.
Şi tot ceea ce ne-nfioară, pe tine, pe mine,
În mare taină, grabnic ne-mpresoară,

Aşa cum numai un arcuş, din două strune...
Numai el poate, doar un sunet scoate.
Pe ce vioară oare, suntem înstrunaţi ?
Şi ce artist ne ţine strans în mana lui,

De ne-a lăstat pană acum, să unduim
Doar după pofta inimii...  şi-a lui!!!

Poate că Dumnezeu a vrut să fie aşa…
Să ne purtăm mereu în suflete iubirea..

Şi pe oriunde-om merge, şi-om umbla,
Să ne cântăm toată viaţa mereu iubirea.
Şi întotdeauna să ne amintim de ea...
Pentru că ce-a fost, nu vom mai avea!

În fiecare clipă

                                                                                      

Aş vrea ca-n fiecare clipă, să te întorci la mine
Şi pentru asta îţi implor toate carările din suflet
Ca să-ţi  scurteze cugetul, şi nicand, niciunde...
Să nu-ţi îndemne la rătăciri străine, al tău umblet.

Iar din paharul cu sfiinţită sete a dorinţei
Am să presar în el mereu, cenuşa amintirii
Ca să te poată răscoli din  îndemnul…
De-a mă uita, în noapţile  cand apar tentaţii

 

La uşa inimii...

                                                                                 

La uşa inimii tale, candva, nu de mult am poposit

Sufletu-mi pereche, m-a poftit şi-n taină m-a privit.

Apoi mi-a dăruit cu dragoste, din dragoste lumină ,

Creată din iubirea sa curată şi adevarată,

Să-mi fie pavăză şi călăuză prin viaţa-mi toată.

De-atunci în fiecare clipă  neîncetat,

În fiecare ceas, din zi şi tarziu din noapte…

Lumina sa blandă mă atinge neîncetat

Prin gesturi blande, şi prin dulci şoapte.

Fiind suflete pereche, ce vibrează împreună,

Înţelegand de-opotrivă să dezlege taina sfantă

A puterii de a fi şi-a exista, prin iubirea sa.

Prin inima luminii, dragostea ne este  una

Trairile din noi, cerîndu-şi mereu tribut, iubirea!

Pentru mine, dragostea mea…tu eşti …

Şi vei rămane mereu, o stea ce mă-nfioară,

La ceas tarziu din seară, cand stelele se-aprind.

De aceea eu îmi doresc să-ţi fiu ceva…iubite!

Ceva...fără de care, niciunde şi nicicand...

Oriunde te-ai afla, în lumea asta mare,

Să nu poţi exista, fără de mine şi iubirea mea.

Pentru că acum, mai mult ca oricand,

Îmi eşti iubirea ce ai născut în mine, cu fiecare zi şi noapte,

Şi de aceea simt că-ţi sunt, şi-mi eşti tot mai aproape.

Iubirea-i cât inima de mare

Pentru tine aştern aceste gânduri,

Slove care să-ţi bucure privirea.

Pe foaia albă pură ca iubirea,

Pentru tine scriu noaptea mii de rânduri.

Că intre noi s-aşterne depărtarea,

Distantele făcând să crească dorul,

În suflet clocoteşte iar amorul

Şi-mi plânge fără tine fericirea.

Dorul meu spre tine acuma zboară

Şi gânduri iţi trimit acum solie.

Tu fă-mi din când în când o bucurie,

Scăpându-mă de viaţa cea amară.

Cu semnul tău fă inima să-mi cânte,

Că-n depărtare dorul nostru creşte,

Dar spre mine trimite azi o veste,

Că eu de azi nu mai găsesc cuvinte.

Ca semn trimite-mi, în dar, o sărutare,

Să-mi cadă ca un fluture pe gene

Şi te voi cânta astăzi în poeme,

Că iubire-i cât inima de mare.

De esti singur iubite…

                                                                             


... lasă-mă să vin la tine...
Pe la miezul nopţii, poate, şi-ai să vezi căt e de bine.
Vom pluti spre orizonturi, cu al gândurilor zbor,
Şi ne-om face din trecuturi, drum spre timpul viitor.
Adevărul lumii totuşi, pune un accent ciudat
Pe-o altă realitate, si pe tot ce s-a întâmplat.
Voi veni în vis la tine, voi veni când n-ai să ştii,
Să nu dormi în astă noapte! Ca să poţi din nou să-mi fii...
Ce mi-ai fost candva, odată...zambetul de căpătai.
Seara când e-ntunecată, se iveşte-n prag la tine,
Şoapta-mi este zbuciumată, de un gând ce-ţi aparţine.
Viscolul dacă se simte, e un foşnet minunat,
Adevărul tu găseşte-l, cât eu încă n-am plecat!
Mai aproape de-ntrebare, gândul caută răspuns,
Adevarul poate doare, când de vis este pătruns,
Pe deasupra de consoane, litera e un cuvânt,
Poate plouă pe diseară ,dintr-o aripă de vânt...
Eşti prea singur, iubite? Noaptea sunt mereu cu tine,
Pe la miezul nopţii-n taină, te privesc când somnu-ţi vine,
Cerul iarăşi ne deschide, drum spre timpul viitor,
Trebuiau sa fie toate, nu-i nimic întâmplător.

Cum ti-a fost somnul ?!

                                                                     

Cum ţi-a fost somnul ?!Eu am fost din nou acolo...
Unde visele încep odată cu noi, unde tăcerea prinde sunet...
Prin iarbă, prin adieri dulci de vant, acolo am fost,
Unde poţi asculta în tihnă tăcerea, care nu-i tăcere.
Dincolo de noi, prin parfum de flori...
Sădite cu lacrimi de dor şi culoare.
M-am dus acolo,unde fară să vrei… păşeşti sfios,
Pentru ca pasul tău să nu tulbure amintiri trecute,
Duse pe culmi înalte, neştiute, în lumea sufletului:acolo am fost!
Unde sufletul e plin de acea lumină a iubirii, şi a frumuseţii.
A dorului de ceva ce n-ai văzut,ce n-ai atins,ceva ce doar ai simţit...
De acolo mă întorc mereu în lume cu sufletul plin de iubire.
Încerc să-ţi umplu sufletul cu iubirea pe care o simt că …
Încet ea se revarsă din inima mea...ca sa-ti poată spune
În fiecare dimineaţă, bine-ai venit...în viaţa mea! 

Ridica-ti ochii

                                                                        




Ridică-ţi ochii iubirea mea, şi mă vei vedea!
Întinde mana, şi-o vei găsi-o pe-a mea.
Vorbeşte, vreau din nou să te ascult...  
Spune-mi orice, chiar şi ultimul tău gand.
Cere-mi orice şi cu siguranţă, vei avea.
Pentru că Eu...sunt, ceea ce am fost mereu...
Iubirea ascuns-adanc în inima ta.Şi voi fi unică mereu în viaţa ta.
Fă doar un pas – unul singur, iar Eu...
Te voi urma...şi-ţi voi fi alături
Atata vreme cat dragostea noastră va exista.

Suntem plamădiţi

                                          

                                                                        

Suntem plămădiţi din vise, din lacrimi zambitoare,
Şi din surasuri ce plang adesea…cu ochii-n soare…
Suntem un noian de particule strălucitoare,
De praf şi vant , frunze desprinse din petale de toamnă…
Suntem cenuşa răspandită-n vant, idei, ganduri năucitoare,
Şi fărame de suflete, cu-asemănari atat de izbitoare.
Suntem stele căzătoare, ce îşi sting lucirea în mare…
În marea visurilor…din care taşnim din nou,
Aidoma  lavei dintr-un vulcan şi licărim strălucitor.
Viaţa  e un cant, dus pe aripi de gand, spre culmi de răsărit…
Viaţa  e un suflu diafan de aer, şi lumină…
Pe care apoi, îl tragi în piept cu o dorinţă nebună,
Pentru aţi stăvili nesaţul clipelor avide de trăiri…
Viaţa e o scanteie nestinsă de vant… e ca o briză,
Viaţa e un vis pe care-l trăim cu ochii deschişi,
Ca să fim siguri că nu este o plăsmuire…
A imaginaţiei noastre bizare!