Exista ceva...

                                                                                               




Există ceva asupra căruia TIMPUL... nu are putere.
INIMA omului. Inima rămane tanără, ea nu-şi poate pierde capacitatea de a IUBI, este capabilă să rămană larg deschisă pentru tot ce este înălţător şi frumos, vibrează la necaz, şi la fiecare durere.
Inima omului este un arbore care nu se îndoaie în furtună sau pe vreme rea, ci rămane verde, sloboade frunze şi flori chiar şi în gerul iernii.
În ea răsună cantarea IUBIRII chiar şi atunci cand vocea ne trădează…
De aceea, Eu îmi voi canta mai departe sufletul...şi poate că, unii-l vor asculta...dar puţini vor fi cei care-l vor auzi...pentru că am fost mult prea mult timp singură în lupta cu sufletul meu.
Simt o rază de soare ce se coboară în cel mai întunecat şi friguros colţ al trecutului meu, care mă face atat de slabă uneori, încat am momente cand nu-mi mai vine să traiesc.
Dar…poate, cine ştie…de undeva , de nicăieri vei aparea Tu, iubitul meu, mă vei lua uşor de mină şi-mi vei şopti încetişor…sunt aici iubita mea…iată-mă am intrat în inima şi-n viaţa ta!
Doar atunci voi simţi cu adevarat reverberaţiile iubirii , şi-i voi putea spune lui, doar lui…c-a reuşit să mă readucă la viaţă printr-un singur cuvant.
Şi dacă mă va putea face să simt, acea scantee care luminează o noapte fără lună, singura care-ar aduce într-un suflet atat de trist ca al meu, o urmă de căldură, care să-mi poată schimba cu doua vorbe destinul unei vieţi atat de zbuciumate, şi de încercate cum a fost  si este a mea, doar lui îi voi puntea spune din inimă…Bine-ai venit în viaţa mea!