Paste Fericit!

Ochii tai!

Cand ţi-am zărit ochii pentru prima oară,

Am simţit căldura lor cum mă-mpresoară.

Şi mi-am dorit chiar din aceiaşi  seară...

Să fiu  frumoasă, ma frumoasă ca o floare.

Fiinţa mea s-a umplut de-atunci de tine,

Număram zilele, și-mi era atât de greu.

Mă întrebam… când vei veni la mine,

Dar nu să cumva să fie prea tarziu... 

Cu tine adormeam seară de seară!

Când mândri zorii ai zilei mijeau...

Tot mai adesea-mi aminteau de tine,

Chiar dacă tu erai departe de mine.

Iar mândrul soare când răsărea…

Cu raza-i blândă, caldă, mă împresura.

De atunci, iubitul meu în fiecare seară

Găndurile mele,  doar la tine zboară!!!

Versuri, Maria D.
București, 2011.

Dacă cineva...

Doar cineva ca mine poate iubi prea mult
Mă-ntreb dacă-i nevoie iubirea să-ţi ascult ?
S-au am pierdut-o cumva în valurile-albastre  
Ascunsă printre perle în adâncimi prea reci

Pentru că te iubesc... aproape cu durere
De aceea nu îndrăznesc, să-ţi cer să mă iubeşti...
Lasă-mi, doar lumina din ochi să ţi-o citesc
Când nopţile-s albastre şi-n întuneric cresc...

Întoarce-te spre mine ca să te pot privi !
Privindu-mă in ochi...iubirea-mi vei simţi
Cum arde-ncet, mocnit, în jurul tău cuminte,
Hai! Vin-o lângă mine, căci doru-mi e fierbinte!

Pentru a-ţi atinge părul şi mainle fierbinţi
Să-ţi potolesc dorul chemărilor ce-ascund...
Respirări uşoare, şi dialoguri ce se sting,
În somnul cel adânc ce-n braţe-mi te cuprinse...

Te ţin uşor la pieptu-mi...iubitul meu drag,

Ca să mă ai şi-n vise, să fim din nou doar noi.
Eu... tu...şi-un norişor firav pe cerul înstelat,

Şi tot ce mi-ai  promis candva... dar ai uitat!

Nu-mi trebuia nimic din ce e pe Pământ.
Când mă luai în braţe, sufletul mi se zbatea,
Uitand chiar şi de mine,de tot ce ma-nconjura.
Ai fost... tot ce-mi doream, dar n-a fost sa fiu a ta!  

Eu sunt aici!

Şi azi te mai chem în gandurile mele,
Dar cuvintele-mi sunt poate prea grele,
Ca să-mi mai  răspunzi acum la ele…
De parcă nimic din ce-ţi transmit, n-ai înţelege!

Azi te întreb, tu nu-mi mai răspunzi....
Azi te chem dar, nu mă mai auzi...
Sunt femeia din nopţile-ti tarzii…
Sunt cea căreia i-ai promis că ai să mai vii.

Femeia care-ti asculta mereu sufletul
Şi care în serile tarzii, intotdeauna te-nsotea,
Şi–ţi oferea seară de seară acele mici bucurii…
Pentru că mereu ştiai să fii…

Şi-acum mai stau de veghe seara
Şi mai aştept la fel... ca-ntaia oară
Ca soneria să-nceapă să sune iară,
Să-ţi aud iarasi vocea caldă şi suavă!

Te alint şi-acum, în gandul meu.
Şi încă-mi mai doresc din nou...
Să îţi aşezi încet căpşorul tau,
La căldura pieptului meu.

Te chem la fel, în fiecare seară
Din toata puterea inimii...
Ca.să vii în pragul casei mele
Si să-mi apari, ca în acea seară.

Şi-n gandul meu, te chem mereu...
La fel de mult ca-ntaia dată
Cand tu-ai păşit în sufletul meu,
Şi-ai intrat în casa mea, pe inserate!

Ce cuvinte să-ţi mai spun!

Cum să-ţi amintesc că mai exist şi eu

Cum să mă apropii din nou de sufletul tău

Cum aş putea să ştiu, la ce te gandeşti…

Şi ce cuvinte să mai folosesc…

Cum aş putea să-ţi fiu pe plac,

Şi ce să-ţi spun, ce să-ţi povestesc

Despre tot ce ai  lăsat în urmă,

Ce cuvinte să găsesc, să-ţi aminteşti

Dar pentru Dumnezeu!

Opreşte-te o clipa din drumul tău.

Ascultă paşii aceştia străini acum

Ce se îndreaptă catre uşa sufletului tău.

Uneori te visez şi te simt langă mine

Şi mi-ar place să mai ştiu cate ceva despre tine

Mi-aş dori să mai ştiu că-ţi este bine…

La uşa ta cand paşi-mi bat şi întreabă de tine.  

Poate ca sunt multe care vor să te împartă

Sunt multe care-ţi spun acum cat te iubesc

Pentru tot ceeea ce le-ai dat şi le-ai luat

Ştiu că sunt multe care vor să te atingă!

Dar încearcă iubitul meu drag…

Şi-apropie-ţi inima de sufletul meu.

Ascultă o clipă cum plange inima în mine

Şi cat de dor nespus îmi este de tine.

Sărută-mi gândurile... toate!

Dă-mi din nou liniştea de altădată,

Dă-mi-o înapoi măcar pentru o clipă!...

Ca viaţa mea ,să-mi fie un pic mai liniştită...

Încearcă măcar pentru o secundă

Să mă priveşti în ochii-mi de samarald
Şi spune-mi sincer, la fel ca altădată,

Ce ţi se întamplă, oare chiar m-ai uitat???!!!

Cum?!!

Cum să-mi împiedic sufletul însingurat
Să nu-l ajungă pe-al tău cutremurat ?
Cum să-l înalţ mereu, deasupra ta,
Spre alte lucruri, alte culmi, altundeva ?

O!... Cat de mult, aş vrea să-l pot aduna,
Langă ceva pierdut în umbra ta!
Într-un ungher al sufletului,uitat de mult,
Tăcut, strain, nefremătand,în noaptea grea,

Ce nu se-ndepărtează nici atunci cand,
Adancurile-ţi lunecă departe, unduind.
Şi tot ceea ce ne-nfioară, pe tine, pe mine,
În mare taină, grabnic ne-mpresoară,

Aşa cum numai un arcuş, din două strune...
Numai el poate, doar un sunet scoate.
Pe ce vioară oare, suntem înstrunaţi ?
Şi ce artist ne ţine strans în mana lui,

De ne-a lăstat pană acum, să unduim
Doar după pofta inimii...  şi-a lui!!!

Poate că Dumnezeu a vrut să fie aşa…
Să ne purtăm mereu în suflete iubirea..

Şi pe oriunde-om merge, şi-om umbla,
Să ne cântăm toată viaţa mereu iubirea.
Şi întotdeauna să ne amintim de ea...
Pentru că ce-a fost, nu vom mai avea!

Pictez....

                                                                          

Tarziu în seara singurătăţii mele, pictez cu ochii minţii un frumos tablou în sufletul tău…sau măcar încerc să pictez, aproape în linişte, mici cărări spre inima ta.

Cu puţinele resurse care mi-au mai rămas mă  prind în acest joc,

si-i ating abia simţit tăcerea, încerc cu toată forţa sufletului meu să regăsesc  în celălalt emoţia de un nou început.

Poate ca nu este decat rătăcirea ce-o caut de-o vreme încoace...

În fiecare lucruşor pe care-l zăresc nu este decat iubire, e lumea de azi şi de maine. E primăvară iar! Intră şi tu în ea.

Caută cu privirea ta, priveşte clar în ochii mei şi încearcă dacă poţi, să te oglindeşti în ei...Chiar dacă uneori nu recunoaştem, de cele mai multe ori cu fiecare gest, sau atitudine... căutăm iubirea.

Căutăm mereu motive să o sărbătorim, şi să arătăm neîncetat celuilalt că ne pasă... că vrem să ne legăm unul de altul. Încet, încet... să ne prindem în acest joc al vieţii şi să ne dorim ca iubirea să ne învaluie tot timpul şi împreună cu ea să putem zbura spre zări nemărginite.

În fiecare zi este bine să spunem cuiva sau, sufletului pereche...dacă Dumnezeu vrea să-l întalnim, "te iubesc", căutand atingerea privirilor... pe care atat de mult ni le-am dorit în nopţile cu lună plină a singurătăţii, din odaia casei noastre.
Hai ca împreună să încercăm să alungăm stresul zilnic, schimbările neanunţate, şi să încercăm, atat cat de stă în putere să dăm frau liber sentimentelor, speranţelor ce ne animă aidoma albinuţelor care încep să se îndrepte cu bucurie, spre locul de unde unde îşi pot culege dulceaţa aceea atat de dătătoare de minuni, şi asta doar pentru că au simţit primăvara în sufletul lorşi vor să se bucure de fiecare rază de soare care le ating.

Să nu anulăm "un început" de poveste cu o întalnire doar de dragul întalnirilor, doar de dorinţa aceea interioară, de a ne convinge că ceea ce vedem acum în faţa noastră, se regăseşte cu adevărat şi dincolo de acest monitor trist şi rece. Frumuseţea unui om nu constă nici in casele sau vilele pe care le are, nici in conturile din bancă, ci în sufletul lui, pe care dacă nu reuşesti să-l atingi, nu vei şti să faci o evaluare adevărată. Să încercăm să ne dorim această întalnire, pentru simplul motiv, dar nu tocmai de neglijat, că am dorit să vedem acea persoană, pentru că doar discutand cu ea/el, a reuşit prin exprimare şi nu numai, să trezească în noi acei fiori numai de suflet percepuţi şi odată cu ei, dorinţa de întalnire pentru a o putea atinge,să simţi cum îi poţi percepe vibraţia împreunării mainilor voastre, şi să procedăm numai în consecinţă de cauză luand cu încredere în propriile forţe, lucrurile aşa cum vin.

Să încercăm să trăim cu adevărat sentimente nobile de iubire, dacă inima ne-a spus ‘’ Da ‘’ , pentru că toate acestea ne-au fost date spre a le folosi de la bunul Dumnezeu. Să încercăm în măsura în care putem şi vrem să nu rănim pe nimeni încercand să-l cunoaştem mai mult decat ne permite, sau mai pe întelesul tuturor, să nu forţăm nota mai mult decat este cazul, pentru că nu vom face altceva decat să ne umplem pe noi de ridicol, iar pe celalalt de amărăciune, ştiind exact că, în viaţă…cu mana cu care întindem, cu aceea primim înapoi. Să încercăm să nu intrăm pe cat posibil, niciodată cu bocancii în sufletul nimănui, pentru că…într-o zi vom simţi şi noi la fel, pe pielea noastră cum este să te simţi rănit în suflet. Să spunem că ne putem permite uneori, sa ne batem joc de tot şi de toate, dar niciodată să nu ne batem joc de sentimentele altora. Este durerea cea mai mare pe care cineva ţi-o poate provoca în suflet şi nimic pe lumea asta nu doare mai tare decat cuvantul. Cu el impregnat in sufletul nostru ca o pecete, mergem mai departe şi nimeni şi nimic nu-l va mai putea şterge de acolo. Ce ne costă să încercăm să fim mai buni, mai înţelegători şi să acordam celorlalţi circumstanţe atenuante ?! Nimic, decat bunăvoinţa noastră.

Dragostea şi numai dragostea îi face pe oameni să se simtă egali.