Însemnări ale sufletului,
Însemnări despre viaţă,
video,poezii,eseuri,proză,etc.
Dincolo...
Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.
Îţi iubesc ochii tăi blânzi şi atât de tăcuţi, Aşa cum îţi iubesc în tăcere şi parfumul.
Şi-l iubesc, pentru că n-aş putea să-l uit, Pentru că-n nări mi-a intrat, precum charmul.
Îţi iubesc mâinile cu atingerea lor tandră, Când uşor mă mângâi cu respiraţia-ţi caldă. Te ador întotdeauna, atunci când îmi vorbeşti,
Iar când îmi zâmbeşti, de tot mă ameţeşti.
Dar te iubesc deopotrivă şi când ştii să taci,
Şi te iubesc şi când în seamă nu mă bagi!
Când faci prostii şi, încerci apoi să mă împaci… Sau când te-mbraci şi chiar când te dezbraci!
Iubesc să te privesc seara cum dormi ca un copil, Şi te-mbrăţişez, când tresari prin somn, umil. Te iubesc aşa cum eşti, aşa… cu tot cu defecte, Şi nu te-aş schimba, oricât ar fi de distincte…!
Iubesc dragostea mea, care trăieşte prin tine... Ador când mă priveşti, şi-mi spui că eşti bine! Intuiesc dorinţa ascunsă, ce se-ascunde în tine, Dar nu vei mai putea cere… nimic de la mine!
Bună seara, ingerasul meu!
Îţi mai aminteşti de mine?
Sunt eu, micuţul sufleţel...
Ce stă ascuns sub aripa ta !
Cândva pentru mine, eu reprezentam,
Glasul lăuntric al inimii tale...
În serile de iarnă, cand adormeam
Si când ma-nveleai cu aripile tale.
Iar sufletele noastre adormeau…
Şi când tandru se mângâiau
Cerul le scălda în praf de stele,
Şi-n taina, colier ne facea din ele...
Visele, care ne erau atat de dragi...!!!
Si printre ele, o clipă ne-am rătăcit.
Dar eu, încă nu te-am uitat…
Pentru că-n suflet, te-am aşezat.
Mi-ai umplut atatea ore de singuratate ,
Iar din stele, mi-ai făcut colier de gânduri.
Adesea ochi-i închid şi te strâng între gene,
Mintindu-mă că mi-e bine, dar toate-s tulburi!
În mine, uneori, strigă dorul de tine,
Şi mi-e ciudă, dar mai am puterea să râd.
Pentru că-mi spun, că numai aşa …
Îngerul meu drag, n-am să te pot uita.
Şi că totul în jur, îmi aminteşte de tine,
De tot ceea ce insemni tu, pentru mine…
Dar mai ales pentru dragostea din mine,
Pentru că doar iubindu-te, îmi va fi bine.
Este pacat oare ca mai cred in dragoste la prima vedere, si ca sunt o romantica, comunicativa, sincera si devotata principiilor mele ?!
Este oare chiar atat de mare pacatul ca ...sunt un om normal care nu doreste decat sinceritate si onestitate din partea celorlalti.
Este pacat sa fiu EU, cu defecte si calitati.
Pentru multi altii, pot fi ce vor ei: nu ma deranjeaza !
Dar m-ar deranja sa insemn altceva, pentru cei care ma stiu si ma cunosc cu-adevarat.
De-a lungul vietii suntem obligati de situatii, de circumstante sa invatam mereu, chiar daca ne place sau nu !
Dar numai cu timpul si capatand experienta datorita tututror celor petrecute in viata, invatam sa percepem diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet.
Amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi, pentru ca el nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, incepe sa inveti... ca saruturile nu sunt contracte iar cadourile nu sunt promisiuni.
Si ca in acest fel incepem sa ne acceptam caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, invatand sa ne construim toate drumurile bazate in astazi si acum, si punind bazele unui maine.
Dar pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatate drumului, invatam ca daca e prea mult,
pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.
Asa ca incepem sa ne plantam propria gradina, si sa ne impodobim propriul suflet, si in loc sa mai asteptam ca altcineva sa ne aduca flori, invatam ca putem suporta, ca intr-adevar avem forta, si ca intr-adevar suntem valorosi, si invatam si invatam ... si cu fiece zi care trece, mereu invatam ceva nou.
Cu timpul invatam, ca a sta alaturi de cineva pentru a ne oferi un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut…
Cu timpul intelegem ca doar cel care e capabil sa ne iubeasca cu defectele noastre, fara a pretinde sa ne schimbe, ne poate aduce toata fericirea pe care ni-o dorim.
Ne damseama cu timpul, ca daca suntem alaturi de aceasta persoana doar pentru a ne intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vom ajunge sa nu mai vrem sa o vedem.
Ajungem cu timpul sa intelegem ca adevaratii prieteni sunt numarati, si sint aidoma cartilor pe care le avem: putini si de calitate!
Si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul invetam ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit, asa cum cu timpul invetam ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, doar sufletele cu adevarat mari o pot face.
Cu timpul intelegem ca daca am ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia sa nu va mai fie la aceeasi intensitate.
Cu timpul ne dam seama ca desi putem fi fericiti cu prietenii nostri, intr-o buna zi vom plange dupa cei pe care i-am lasat sa plece, si asa ne dam seama ca experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul ne damseama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, si mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.
Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele sa nu mai fie asa cum sperai.
Tot cu timpul ne dam seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traim exact in acel moment.
Cu timpul vedem ca desi ne simtim fericiti cu cei care ne sunt imprejur, ne vor lipsi teribil cei care mai ieri, erau cu noi si acum s-au dus si nu mai sunt...
Cu timpul invatam ca incercand sa iertam sau sa cerem iertare, sa spuem ca iubim, sa spuenm ca ne este dor, sa spuem ca avem nevoie, sa spuem ca vrem sa fim prieteni, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, absolut toate acestea se invata doar cu timpul..
Si de aceea EU sunt un suflet care va plange neincetat in adancul lui, dar care a invatat ca toate acestea nu se pot invata decat cu timpul si doar dupa ce experientele prin care-ai fost nevoit sa treci te-au marcat intr-un fel sau altul, si te-au determinat sa-ti reevaluezi principiile si pozitia in viata de zi cu zi, vis-a-vis de tot si toti cei care te inconjoara, incepi sa vezi altfel lucrurile si sa stii cum sa evaluezi cu adevarat lucrurile si potentialul pe care-l ai.
O zi minunata tuturor celor care-mi parcurg pagina si-mi lasa comentarii, dar nu numai!