Bună seara, ingerasul meu!
Îţi mai aminteşti de mine?
Sunt eu, micuţul sufleţel...
Ce stă ascuns sub aripa ta !
Cândva pentru mine, eu reprezentam,
Glasul lăuntric al inimii tale...
În serile de iarnă, cand adormeam
Si când ma-nveleai cu aripile tale.
Iar sufletele noastre adormeau…
Şi când tandru se mângâiau
Cerul le scălda în praf de stele,
Şi-n taina, colier ne facea din ele...
Visele, care ne erau atat de dragi...!!!
Si printre ele, o clipă ne-am rătăcit.
Dar eu, încă nu te-am uitat…
Pentru că-n suflet, te-am aşezat.
Mi-ai umplut atatea ore de singuratate ,
Iar din stele, mi-ai făcut colier de gânduri.
Adesea ochi-i închid şi te strâng între gene,
Mintindu-mă că mi-e bine, dar toate-s tulburi!
În mine, uneori, strigă dorul de tine,
Şi mi-e ciudă, dar mai am puterea să râd.
Pentru că-mi spun, că numai aşa …
Îngerul meu drag, n-am să te pot uita.
Şi că totul în jur, îmi aminteşte de tine,
De tot ceea ce insemni tu, pentru mine…
Dar mai ales pentru dragostea din mine,
Pentru că doar iubindu-te, îmi va fi bine.
Versuri, M. D. - Bucureşti 30.11.2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu