Port în mine!

Vino primăvară să mă vezi…

Cum îţi surâd din ochi-mi verzi.  
Azi m-am îmbrăcat în culorile
De primăvară ale florilor tale!

Port în ochi roua dimineţii,
Ce-i izvorâtă de sub pleoape.
Port parfumul tău de bucurie,
Dar şi de tristeţe câteodată!

 
Mi-am purtat iubirea-n suflet,
Iar rodul dragostei împlinit…
M-a făcut în braţe să pot ţine,
Ce-a fost… din iubire zămislit!

Poate nu-s frumoasă ca şi tine,
Şi nici nu sunt plină de culoare.
Dar am purtat acea strălucire
A ochilor, că sunt şi eu mamă!

Doar ţie poeţii lumi-ti închină,
Slove ce-ţi scriu şi te răsfaţă!
Doar tu porti culori ce animă,
Şi sufletul îl trezeşte la viaţă!

Eu, port în suflet doar Lumină,
Căci Dumnezeu a pus-o în mine !
Port în mine, şi durere şi trăire,
Dar port şi nădejde şi bucurie!

Durerea o port, c-am suferit…

Şi prin prea multe am trecut!

Iar nădejdea o port în suflet,

Ca să am bucurii în umblet!

Versuri, Maria D.

Bucureşti, 31.03.2014

Nu mai vreau!

Am și uitat că te-am cunoscut cândva,

Și tot ce-a fost, nu voi să-mi amintesc!

Doar suspine mi-ai lăsat în urma ta…

Și lacrimi… Vreau iar să-nmuguresc! 

Îmi doresc să mai pot din nou spera, 

La fericire, dragoste și în dorinţă!!!

Ţi-am dăruit sufletul şi inima mea,

La schimb am primit doar suferinţă!

Când ai plecat durerea mi s-a frânt,

În milioane de petale înlăcrimate…

Mi-ai ucis speranţa și al meu avânt,

Doar din răzbunare și din răutate.

De-aceea acum nu mai vreau să știu…

Nimic de tine, și chiar nici nu-mi pasă!

Regretele sunt tardive, este prea târziu.

Sper că m-am făcut destul de înţeleasă!

Nu vreau să mai apari în drumul meu…

Sper c-am spus tot ce-aveam a spune! 

De vei dori poţi arunca răvașul meu,

Nu voi aștepta răspunsul de la tine!

Versuri, Maria D.

București, 23.03.2014

Cânt de pasăre maiastră!

Pastrează-mă mereu în inima ta…

Cum păstrezi gingăşia ghioceilor!

Aşa vei putea să simţi primăvara,

Ce cântă despre naşterea iubirilor!

Îi vei simţi cântecul de drag şi dor,

Ce-i colorat în verde, alb şi albastru!

Cântec ce-ţi va umple sufletul gol,

Că-i pornit din glasu-i măiestru!

Cântec de jale, dor şi inimă albastră,

Despre iubirea ce-am purtat-o în noi.

În el este oglindită iubirea noastră,

Ce niciodată n-o vom aduce înapoi!

Versuri, Maria D.

Bucureşti 23.03.2014

Buna Vestire

Astăzi din înalt lacrimi au picurat,

Dar acum cerul s-a mai luminat.

Astăzi Maica Sfântă Preacurată,

Ne zâmbește ca de fiecare dată.

Căci astăzi este Buna Vestire…

Ziua când Sf. Gavril i-a dat de știre.

Că Ea, Maria, fi-va să fie cea aleasă,

Stăpânului Puternic să-i fie mireasă.

Vestea mare peste poate o uimise,

Nu știuse că sufletul i se primenise.

De-aceea ridicase privirea mirată,

Când îi zise că fusese binecuvântată!

Nici nu bănuia că în a ei ființă,

Sălășluia însăși foia nescrisă!

Cuvântu-n cer Preasfânt gătit,

Și-o ramură de măslin ce-a înflorit!

De-aceea plecăciunea plină de avânt,

Voi … închinați-o astăzi Fecioarei!

Azi Sf. Gavril i-a vestit al său gând,

Și i-a dăruit vestea cea mare!

Din slava sufletelor prea curate,

Lumina să pogoare peste voi…

Sufletele și fața fie-vă mângâiate,

Azi Maica Sfântă i-alături de noi.

Privirile calde ușor să vă străbată,

Și să-ntâlnească în calea lor raze...

Frumosul Crin cu a lui corolă albă,

S-aștearnă în jurul vostru petale.

Haideți azi să proslăvim iubirea

Peste fața-i curată și  sfântă.

Haideți s-o împodobim cu slavă,

Și cu rugă neîncetată și curată!

Versuri, Maria D.

București, 25.03.2014

A noastră cruce!

Tăicuţul nostru sărmanul…

Prea de timpuriu s-a stins.

Şi am rămas doar cu unul:

măicuţa, apoi şi ea s-a dus.

Domnul aşa ne orânduise,

Ca pentru noi să se sacrifice.

Ea singură să ne fie şi tată,

Şi mamă. Amândouă deodată!

Dar mai apoi s-a stins şi maica,

Şi sufletu-i ușor s-a înălţat la cer.

Iar noi abia atunci în lumea asta,

Am înţeles cum e să fii stingher!

Am plâns-o amândoi cu-amar,  
Cu lacrimi mari și fierbinţi.

Lespedea când un biet gropar,

Peste ea a pus, eram înnebuniţi!

În inimile noastre, și durerea…

Şi rana ne fusese atât de grea,

Încât simţeam cum sângera,

Şi nu găseam nicicum alinarea.

Rana asta veche, ea s-o vindeca,

Când Domnul la El ne-o chema.

Dar până atunci noi rămânem,

Ce ne-a fost hărăzit și suntem…

Biete cruci între cer şi pământ,

Din porunca Domnului Sfânt!

Cruci ce le vom duce-n spate…

Cât vom putea până la moarte!

Versuri, Maria D.

Bucureşti, 25.03.2014

Noapte buna!

Iarăși e noapte...

şi iar mi-este somn ...

Iarăşi visare...

şi iar am s-adorm…

Aş vrea să simt,

buzele lui...

Aş vrea să simt,

că nu mă mint!

Să-mi șoptească…

„noapte bună”.

Să mă iubească,

să fim împreună…

De mândra lună,

să fim îmbrăţișaţi,

Şi tot de ea...

să fim apăraţi.

Noapte bună!

Versuri, Maria D.

Bucureşti, 02.02.2014

Vis de iarna!

Ninge, cad fulgi uşori de nea,

Şi simt cum în suflet se topesc.

Ninge,  şi cad de parc-ar vrea,

Prin ei să-mi spargă carapacea.

În mine sentimentele se zbat,

Le simt cum îmi inundă inima.

Şi îi simt apoi, cum treptat…

Îmi tulbură până şi privirea.

În ceaţa din poveste te zăresc…

Şi-n ochi mi-e scrisă bucuria!

Îţi văd chipul clar, şi îl privesc…

Şi sufletu-i percepe fericirea.

E întuneric şi totuşi te zăresc,

Tot mai clar şi de multe ori!

Răsuflarea-n frig ţi-o pândesc,

Când îmi trezeşte calzi fiori…

Te apropii, şi mâna tu mi-o dai,

Ca-n mâna mea să ţi-o predai!

Viscolul  transformă totu-n gheaţă,

Iar tu dispari, pierzându-te în ceaţă.

Nu ştiu nici acum dac-a fost vis…

Sau dac-a fost chiar realitate.

Dar ştiu bine că mi-am promis…

Să nu-mi las visele abandonate!

Versuri, Maria D.

Bucureşti, 01. 02.2014

Umbra din vis

Tu, îmi ești în vis şi-n gând,

Tu, îmi ești pretutindeni!

Îmi eşti o flacără fumegând,

Şi-o umbră ce mi te-asemeni.

O umbră rece într-un alb decor,

O amintire cu parfum ameţitor...

Ce-mi tulbură somnul adeseori...

Şi îmi mângâie trupul uneori.

Îmi alergi prin trup ca un fior…

Lăsând în mine fluturi să se zbată.

Croiești în mine sentimente de dor,

Din clipe dulci şi iubire adevărată.

Apoi o iei din nou ca la început…

Şi îmi împrăştii visul cu parfum.

Te strecori uşor, ca un priceput,

Şi-n zori dispari, precum un fum.

Versuri, Maria D.

Bucureşti, 02.02.2014

Să-mi scrii…

…câteva cuvinte, doar atât!

Cuvinte ce să-mi aducă vise-n zori,
Când măritului soare i se v-a fi urât,

Să se mai ascundă pe după nori…

Să-mi pui în ele tot ce tu ai adunat…

Din ochii mei, când tainic m-ai privit.
Atunci, când sufletul, eu ţi-am sărutat…

Și cu speranţa-n el, eu m-am hrănit.

Să-mi scrii ceva frumos sub clar de lună,

Și despre tot ce ne animă când visăm…
Să-mi scrii că mai putem oferi lumină,

Că putem iubi, şi mai putem să învăţăm.

Să-mi scrii atunci, când noaptea vine…
Și nimeni, nici luna, nu te va putea opri.
Să-mi scrii ca te gândeşti intens la mine,
Și că din cuvinte înșiruite, mă poţi reclădi.

Să-mi scrii…

Versuri, Maria D.

București, 05.02.2014

Nu-ţi fie teamă…

Lasă lucrurile să se întâmple…

Trăiește-ţi viaţa cu bune și cu rele.

Cu lacrimi amare și cu zâmbete…

Cu tot ce-ţi oferă, chiar și tristeţe!

Toate-n viaţă au un rost anume,

Chiar de uneori, noi nu pricepem!

Iubește-o, și las-o să te îndrume…  

Acolo… unde trebuie s-ajungem!

Iartă…dar niciodată  nu uita…

Și dacă vreodată vei cădea,

Ridică-te și mergi mai departe,

Ca altora să nu le dai satisfacţie!

Nu uita nici o clipă că ai dreptul,

Doar tu, să faci ce vrei cu viaţa ta!

Dumnezeu ţi-a dat liberul arbitru,

Ca să-ţi alegi drumul… în viaţa ta!

Nimeni nu are dreptul să te judece

Pentru deciziile, sau faptele tale!

Nimeni n-are dreptul să se amestece,

Chiar de ele, ar putea fi catastrofale!

Nu-ţi fie teamă vreodată să plângi,

Atunci, când lacrimile te podidesc.

Nu-ţi fie teamă din inimă să râzi…

Chiar dacă oameni te dezamăgesc!

Spune întotdeauna deschis ce dorești,

Și fără ocolișuri, încearcă să vorbești.

Încearcă să fii sincer, și binevoitor…

Și-al păcii și iubiri-n suflete, apărător!

Mereu deschis în raport cu ceilalţi,

Dar mai presus, sincer/ă cu tine însăţi.

Și orice-ai face, fă în așa fel încât…

Niciodată, capul să nu-ţi fie plecat.

 Privește-i cu demnitate pe ceilalţi,

Ca să nu-ţi fie rușine cu tine însăţi!

Să nu-ţi fie rușine cu ceea ce ești…

Sau cine ești, sau cum tu gândești!

Abia atunci, tu vei putea fi împlinit…

Şi pe deplin fericit căci vei fi realizat,

Frumuseţea comorii ce ţi-au dăruit…

Când te-au crescut cu drag, şi te-au educat!

Versuri, Maria D.

București, 10.02.2014

Blacky… (dedicată câinelui meu drag!)

                          

Tu mi-ai fost al casei mele credincios,

Și te-am iubit, și te-am îngrijit cu drag.
Prindeai mereu când ţi-aruncam un os,
Şi-apoi cu grijă mare îl rodeai pe prag.

Nu conta că era ploaie, ninsoare ori vânt,
Când veneam acasă,tu ne săreai-nainte!
Of! Şi tare mult îţi mai plăcea să te alint,
Șoptindu-ţi la ureche cele câteva cuvinte.

Tu ştiai să fii însă, și foarte neiertător,
Şi-ţi scuturai mereu coama de mânie,
Când îndrăznea cineva, vreun trecător,
De poarta noastră, cumva să se apropie.

Până  într-o iarna grea, iarnă de neuitat,
Când ai casei stăpânii, afară m-au dat.
Nici credinţa ta, nici a mea n-o mai voiau!
Pe-atunci, nu știau că de jale se înconjurau.

Acum curtea le este stingheră fără noi!
Probabil au sperat că voi reveni înapoi.

Ai rămas în curtea lor doar un stingher,

Și ca tine, și eu, stingheră în iarnă și-n ger.

Dar oameni buni, atunci m-au ajutat...
Şi de iarna grea si de ger, eu am scăpat.
Acum stau singură, dar tot în casa altora,
Tu cu ei, dar tot singur, şi nu te pot vedea. 

Nu te-am înlocuit de-atunci cu nimeni…
Chiar de zilele uneori mi-au fost pustii.

Aș vrea să știi că gândul îmi e mereu la tine,

Iar iubirea pentru tine, nimeni n-o poate stinge!

Versuri, Maria D.

București, 10.01. 2014

Prietenia

Să-ți bucur sufletul tău aș vrea,

Cu câte toate… în lumea asta!

Aș vrea să-ți pot arăta că prietenia,

Este și trebuie să fie în inima ta!

Ea nu-i formată doar din gânduri,

Și poate de aceea, în aceste rânduri…

Aș vrea din suflet să-ți pot spune:

ea este tot ce-i mai frumos în lume!

Nu sunt vorbe aruncate în vânt,

Îmi ești mereu în suflet și în gând.

Ești pentru mine precum universul,

Care ne încânta în lume cu versul.

În fiecare zi, tu,  mă uimești!

Și de aceea, eu îți prețuiesc…

Gândul pe care nu-l rostești,

Atunci, când eu mă-mpotmolesc.

Tu, îmi ești stropul de culoare…

Și lacrima, ce nicicând nu doare.

Aș vrea să-ți pot dărui fericirea,

Așa ai înțelege, ce este nemurirea.

Mii de ani aș vrea să te tot privesc,

Și-n sufletul tău aș vrea să poposesc.

Să-ți spun cât de mult te prețuiesc,

Și că nu mi-ar place să te dezamăgesc!

Versuri, Maria D.

București, 10.01.2014