Dincolo...

Dincolo.... de acest ecran al monitorului, distant și rece, sunt suflete de oameni pe care-i întâlnim cu totul întâmplator : unii ne iubesc, alţii nu ! Alţii ne privesc, unii trec nepăsători pe lângă noi.Cei mai mulţi se uită, şi trec mai departe fără să citească înşiruirea de cuvinte, din care sufletul nostru este parte integrantă. Păcat ! Pentru că uneori, un simplu mesaj citit cu sufletul poate încânta, poate face să-ţi tresară inima, poate chiar să-ţi schimbe viaţa. Dincolo de toate acestea, de zbuciumul vieţii, de trăirile noastre interioare, cuvintele pot fi emoţionante, ziditoare de nesperate bucurii. Ele pot face să răsune acorduri în inima şi sufletul nostru. Cu toţii suntem suflete-trăitori în cuvinte şi imagini. Un Om la un capăt de lume, ne poate umple ochii de lacrimi fierbinţi, iar inimile de-ncântare nebănuită. Altul ne poate aduce în suflete un licăr de bucurie prin simplul fapt că ne-a privit…şi ne-a citit mesajul, lăsându-şi amprenta paşilor lui, pe paginile noastre. De aceea trecătorule, te rog să ai mare grijă cum păşeşti, pentru că păşeşti peste sufletul meuşi n-aş vrea să mi-l striveşti.

vineri, 13 ianuarie 2012

Frăţiorului meu!



Frăţiorul meu drag, scump şi iubit!
Îţi iubesc ochii aceia blânzi, şi tăcuţi.
Acum, poate mai mult ca altădată,
Şi-i văd cum se luptâ să facă faţă.

Mi-ai fost alături, întotdeauna…
Şi-atât de adesea, sprijin şi alinare.
Iar când în mine, putere nu mai era,
M-ai sprijinit mereu şi fără ezitare.


Acum e rândul meu să fac la fel şi eu.
Să te sprinjin, şi să-ţi fiu alături!
Mă voi ruga la bunul Dumnezeu,
Pe braţe să te poarte, şi dureri să n-ai.

Tu m-aşezai pe margine de suflet, mereu!
Şi orele pline de suferinţă, mi le vegheai.
Acum fac şi eu să la fel, să nu simţi ce-i greu,
Şi promit, cât voi trăi, sprijin îţi voi fi!

N-ai frică şi n-ai nici teamă, frăţiorul meu,
Dumnezeu, ne va fi alături la acest greu.
Te va purta pe braţe şi nici nu vei simţi,
C-a trebuit să treci prin grele suferinţi.

Iar când totul, cu bine se va fi sfârşit,
Îi vom mulţumi, pentru tot ce ne-a dărit.
Şi astfel, împreună, vom fi  învăţat,
Că doar ce ne este scris, aceea ne este dat!



      Versuri, M. D.
              Bucureşti 13.01.2012
Versuri dedicate frăţiorului meu iubit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu